Planta tirbușon este originară din zonele deșertice ale Africii și face parte din familia suculentelor. Este o plantă iubitoare de nisip, de căldură și de soare. Iar forma ei curioasă și atrăgătoare este deosebit de apreciată de cultivatorii de cactuși.

Florile, însă, sunt și mai iubite. Seamănă cu niște ghiocei delicați, dar au culoarea galbenă și cresc mai mulți clopoței pe o singură tijă.

Cum se cultivă planta tirbușon

Planta răsare din bulbi precum zambilele sau narcisele, doar că frunzele ei sunt spiralate. După o perioadă de repaus pe timpul iernii, bulbii vor da un nou lăstar primăvara. Ei au nevoie de un ghiveci de mici dimensiuni, cu nisip, resturi de scoici și pământ sfărâmicios, ca toate suculentele.

Nu suportă frigul și au nevoie de mult soare ca să dea naștere unei plante noi și apoi florilor delicate. Planta trebuie udată cu zgârcenie, odată pe săptămână sau de două ori, numai dacă este prea cald în spațiul în care este ținută.

În țara noastră, albuca trebuie crescută iarna

Dacă vrei să ai flori frumoase de la planta tirbușon în primăvară, este bine să plantezi bulbii în luna noiembrie sau decembrie și să ții ghiveciul lângă o sursă de căldură, la o fereastră bine luminată.

Până la sărbători, vor răsări frunzele, apoi din martie sau aprilie vei avea și flori. Clopoțeii galbeni ai acestei plante au un parfum suav de vanilie.

După ce trec florile, taie tija și rărește drastic udările. Ține ghiveciul la soare peste vară, udă-l foarte rar, poate o dată la 10 zile, cu o cantitate moderată de apă.

Frunzele se vor ofili, dar bulbii au nevoie de repaus peste vară pentru a-și reface forțele. În climatul ei natural, albuca renaște după perioada secetoasă și fierbinte de vară. Astfe că, după 3 sau 4 luni de pauză, vei avea iar frunze spiralate și spectaculoase în ghiveci.