Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme, pe locul unde se afla o biserică de lemn.

Biserica Mănăstirii Voroneţ se impune prin verticalitate, prin proporţii armonioase, prin soliditatea structurii, a zidurilor masive susţinute de contraforturi şi, mai ales, prin iscusita trecere de la corpul dreptunghiular al clădirii la absidele laterale şi la absida mare ce corespunde altarului, toate de formă semicirculară.

Frescele de pe pereţii exteriori dau în mare măsură strălucirea artistică şi faima Voroneţului, şi fac ca Mitropolitul Grigorie Roşca să fie considerat al treilea ctitor al Sfintei Mănăstiri Voroneţ – după Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfântul Daniil Sihastrul. Autorul presupus al acestei adevărate capodopere a Renaşterii în sud-estul Europei este pristavul Marcu.

Pe un fond albastru, de o intensă strălucire, picturile exterioare se desfăşoară pe faţade ca un covor încărcat de culori. Desenul este ferm, bărbătesc, figurile sunt construite cu rigoarea unui autentic portret, sensul realităţii fiind aici mai prezent decât la alte monumente.

Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos).

Istoria Mănăstirii Voroneț

Existenţa Mănăstirii Voroneţ este strâns legată de două personalităţi importante în istoria culturii şi civilizaţiei noastre.

Ştefan cel Mare, domn al Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), a zidit nu mai puţin de 44 de mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, câte una după fiecare luptă câştigată, şi a purtat războaie cu turcii într-un interval de 10 ani (1474 – 1484).

Daniil Sihastrul, a fost un pustnic ortodox, renumit duhovnic şi sfetnic al domnitorului Ştefan cel Mare, devenit egumen al Mănăstirii Voroneţ. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în şedinţa din 20-21 iunie 1992 a Sfântului Sinod, cu numele de „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” şi ziua de prăznuire a fost stabilită la 18 decembrie.

La vârsta de 16 ani, el s-a călugărit la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi, primind numele David. După o perioadă se retrage la Mănăstirea „Sfântul Laurenţiu” de lângă satul Vicovu de Sus, unde a primind numele de schimnic – Daniil şi s-a retras într-o zonă împădurită şi greu accesibilă de pe valea pârâului Viţău în apropierea actualei localităţi Putna, unde a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis, care îi slujea drept chilie.

În anul 1451 aici soseşte Ştefan cel Mare, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, iar pustnicul Daniil îi prooroceşte acestuia că în curând va deveni domnitor al Moldovei, lucru care se va confirma în anul 1457.

La îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ştefan cel Mare construieşte Mănăstirea Putna în anul 1466, care a fost sfinţită patru ani mai târziu.

Daniil se retrage apoi la Voroneţ, pe malul unui pârâu, sub stânca Şoimului, unde îşi continuă viaţa monahală.

În anul 1476, el primeşte din nou vizita lui Ştefan cel Mare, care, după înfrângerea de la Războieni, îi cere sfatul.

Daniil Sihastrul prevede biruinţa domnitorului în luptele cu cotropitorii, iar în amintirea ultimei victorii împotriva turcilor, domnitorul decide să construiască, în anul 1488, Mănăstirea Voroneţ.

Lucrările de construcţie încep la 26 mai în acel an, iar când acestea se apropiau de final, Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, moşia Ştilbicani.

La 14 septembrie 1488 are loc sfinţirea mănăstirii, iar după acest moment, Daniil se mută de la chilie în mănăstire, unde îşi petrece ultima parte a vieţii, fiind ales egumen.

Biserica nou construită a preluat vechiul hram al „Sfântului şi Slăvitului Marelui Purtător de Biruinţă Gheorghie”.

Mănăstirea devine, încă de la început, un remarcabil centru de credinţă şi cultură al Moldovei medievale, iar prezenţa monahului Daniil la Voroneţ este considerată esenţială pentru viaţa duhovnicească deosebit de aleasă care a existat aici.

Ştefan cel Mare a dăruit mănăstirii de-a lungul vieţii nu numai o serie de moşii dar şi mai multe cărţi extrem de valoroase – printre acestea aflându-se Tetraevanghelul din 1490, veşminte şi odoare bisericeşti.

În anul 1490, la Voroneţ se înfiinţează o „scriptorie”, în care erau copiate cărţile necesare oficierii slujbei religioase, cel mai bun exemplu fiind copierea Tetraevanghelului de către călugărul Pahomie.

Tot aici, a fost înfiinţată, ca şi la alte mănăstiri, o şcoală de slavonie unde erau aduşi pentru educaţie copii de boieri şi de preoţi care învăţau pentru a deveni copişti de cărţi, preoţi, dascăli pentru biserici şi şcoli, sau dieci (scriitori la cancelaria domnească) pentru cancelariile ţinuturilor şi oraşelor.

În anul 1496, Daniil trece la Domnul, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Voroneţ, iar pe piatra sa de mormânt, realizată la dorinţa lui Ştefan cel Mare, stă scris: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.

După moartea lui Ştefan cel Mare, în 1504, urmaşii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, dăruiesc sau confirmă anumite donaţii către mănăstire, donaţii care se realizau, de regulă, cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, sau a altor sărbători religioase.

În anul 1547, un ucenic al lui Daniil Sihastrul, Mitropolitul Grigorie Roşca, cărturar cu preocupări largi, a mărit biserica adăugându-i pe latura vestică un pridvor închis, după care a trecut la împodobirea întregului lăcaş cu picturi pe faţade. Tot atunci a fost pictat şi interiorul pridvorului.

În jurul anilor 1550 – 1560, aici este realizată „Pslatirea voroneţiană”, un manuscris care, spre deosebire de celelalte Psaltiri vechi, prezinta mai întâi textul slavon al Psalmilor şi apoi traducerea lor în limba română, în alternanţă.

La 27 martie 1598, la hramul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Ieremia Movilă dăruieşte mănăstirii „1 bute săcară, 1 bute slad, 1 poloboc vin, 1 poloboc stridie, 3 camene pietre ciară, 6 taleri de chieltuială, 3 zloţi la tămîie”.

La 21 aprilie 1614, Ştefan Tomşa voievod vine cu o nouă ofrandă, iar la 7 noiembrie 1733, Constantin Mavrocordat acordă mănăstirii Voroneţ „din vama mare cîte 2 ocă de untdelemn şi cîte 8 dramuri tămâe pe lună ca să fie pentru luminarea înaintea sfintelor icoane”.

Pe perioada egumenului Macarie (1756-1782), Voroneţul cunoaşte o dezvoltare remarcabilă a vieţii monahale: se construiesc noi chilii, este reparată biserica, se remediază majoritatea proprietăţilor mănăstirii şi se realizează, în anul 1775, o „Condică de averi de tot felul”, ale Voroneţului.

În anul 1775 are loc anexarea teritoriului din Nord-Vestul Moldovei de către Imperiul Habsburgic, urmând diminuarea privilegiilor şi drepturilor pentru bisericile şi mănăstirile ortodoxe, înfiinţându-se, în cele din urmă, un fond bisericesc pentru controlul veniturilor acestora, dar moşiile mănăstirilor, inclusiv ale Voroneţului, au fost secularizate.

În 1785, biserica Mănăstirii Voroneţ a devenit parohială, mare parte din lucrurile de preţ ale acesteia fiind mutate la mănăstirile Putna, Suceviţa şi Teodoreni.

Voroneţul se regăsea, astfel, printre cele 23 de mănăstiri de aici, care au fost desfiinţate, călugării fiind obligaţi să părăsească mănăstirea, iar chiliile s-au transformat, cu timpul, în ruine. Din foştii lucrători de pe pământurile mănăstirii s-a constituit satul Voroneţ, iar biserica a folosit pentru oficierea slujbelor pentru aceşti locuitori.

În anul 1918, biserica fostei mănăstiri Voroneţ este declarată monument istoric, iar autorităţile de la acea vreme au impus evitarea unor activităţi care ar fi putut duce la deteriorarea ansamblului.

În anii comunismului, Voroneţul a devenit „monument istoric şi de artă”, lumânările şi slujbele sunt complet interzise, şi sunt realizate lucrări de restaurare, mai ales pentru a proteja pictura exterioară.

La 14 martie 1991, prin decizia nr. 1 a Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Mănăstirea Voroneţ îşi reia viaţa monahală după nu mai puţin de 206 ani, fiind realizată aici o obşte de maici, prima Stareţă a Mănăstirii Voroneţ, fiind numită Stavrofora Irina Pântescu.

Bogății și comori ale Mănăstirii Voroneț


Dincolo de arhitectură şi pictură, Sfânta Mănăstire Voroneţ prezervă o bogăţie de artă medievală: lespezile funerare ale mormintelor din pronaos şi din pridvor cu motive decorative de o valoare artistică deosebită, jilţul şi stranele care aduc ornamente din diferite stiluri ingenios îmbinate şi impresionează prin discreţia cu care se înscriu în interiorul de arhitectură fără să tulbure spaţiul sau să intre în concurenţă cu decoraţia murală.

Adevărate capodopere ale sculpturii în lemn sunt în tâmpla Altarului. La acestea se cuvin adăugate multe alte piese ce pot fi regăsite în diferite colecţii şi muzee: epitafe, broderii de mari dimensiuni şi ferecătura dăruită de Mitropolitul Grigorie Roşca Mănăstirii Voroneţ (1557) care aduce noutatea unei interpretări mai decorative şi pe coperta din spate are figura Sfântului Daniil într-o interpretare solemnă inspirată de un model de icoană.

Mai bine de trei secole – până în finele veacului al XVIII-lea – sub semnul Cuviosului Daniil, Sfânta Mănăstire Voroneţ, lăcaş de înaltă trăire duhovnicească şi-a asumat o dublă misiune, culturală şi educativă: “din strana bisericii ne-au transmis ortodoxia curată şi dragostea de neam”.

Aici au învăţat carte şi au deprins nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi, egumeni, monahi şi dregători de ţară. Mănăstirea medievală a fost o adevărată şcoală de caligrafi, miniaturişti şi traducători din limbile greacă şi slavonă unde se lucra stăruitor la formarea limbii naţionale şi la introducerea ei în cultul nostru ortodox. Este îndeosebi cunoscut prin două din cele mai vechi manuscrise româneşti: Codicele Voroneţean şi Psaltirea Voroneţeană copiate în veacul al XVI-lea.

Legenda Mănăstirii Voroneț

Povestea sacră a Voroneţului aduce, alături de Marele Ştefan, pe Cuviosul Părinte Daniil, unul din cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru şi duhovnic vestit, cel care la Putna, într-o mică chilie săpată în piatră şi apoi, timp de 20 de ani la Voroneţ, a creat o mişcare isihastă fără egal pentru timpul său. Legenda “originii” Sfintei Mănăstiri Voroneţ uneşte pe vecie cele două mari personalităţi în destinul nostru naţional:

”Iară Ştefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând Ştefan-Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspuns sihastrul să aştepte Ştefan-Vodă afară până ce şi-a istovi ruga. Şi după ce şi-au istovit ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-Vodă. Şi s-au spovedit Ştefan-Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan-Vodă pre sihastru ce va face, că nu poate să se mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui, numa, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii”.

Cuviosul Daniil Sihastrul, cel dintâi sfetnic duhovnic şi rugător către Dumnezeu al voievodului Ştefan, este înmormântat în prosfantul-daniil-sihastrulnaosul bisericii Mănăstirii Voroneţ. La numai 47 de ani de la săvârşirea din viaţă, este pictat ca sfânt pe faţada de miazăzi şi în Calendarul Ortodox din pridvor.

Lucruri mai puţin ştiute despre Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț este un complex monarhal medieval ce constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii (persoană care suportă în totalitate sau în mare parte cheltuielile pentru construirea ori reconstruirea unei biserici ortodoxe ori a unei mănăstiri) ale lui Ștefan cel Mare.

Iată 10 lucruri mai puțin știute despre acestă mănăstire:

  1. Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni şi 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme;
  2. Pictura interioară a bisericii datează, în cea mai mare parte, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, fiind realizată în 1496, iar pictura exterioară a fost realizată în perioada lui Petru Rareş;
  3. Biserica Mănăstirii Voroneţ este supranumită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe faţada de vest care ilustrează „Judecata de Apoi”
  4. La Mănăstirea Voroneţ şi-a petrecut Daniil Sihastrul ultimii 26 de ani din viaţă. Pustnicul a murit în 1496 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Voroneţ. A fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
  5. Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru, aşa-numitul „Albastru de Voroneţ”, ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni;
  6. Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var);
  7. Suprinzător, pictura include şi cele 12 semne zodiacale, în imediata apropiere a Mântuitorului;
  8. Desfiinţată în 1785, de ocupanţii austrieci, Mănăstirea Voroneţ îşi reaia activitatea abia în 1991;
  9. Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost declarată monument istoric în urmă cu 97 de ani, în 1918;
  10. A fost inclusă în 1993 în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Citește și:

Top 20 cele mai frumoase obiective turistice din România

Biserica lui Iosif, loc de taină în minunata Țara Luanei

Vizitează locurile făcătoare de minuni din România