Construită între anii 1386 – 1388 și restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului, Mânăstirea Cozia este un monument istoric de arhitectură de importanță națională. Complexul arhitectural înscris pe Lista Monumentelor Istorice cuprinde Biserica “Sf. Treime”, Paraclisul “Adormirea Maicii Domnului”, Paraclisul “Duminica Tuturor Sfinților”, Trapeza, Bolnița “Sf. Apostoli” și corpul de clădiri ale incintei – laturile de nord, est și sud.

Mănăstirea Cozia este una dintre cele mai autentice nestemate ale arhitecturii bisericeşti autohtone, o moştenire spirituală şi artistică nepreţuită în istoria poporului român, în cei peste 600 de ani de la întemeiere, mii de călugări vieţuind aici, iar dintre aceştia s-au detaşat ierarhi ajunşi în funcţii importante, dar şi oameni de cultură remarcabili.

Scurt istoric al Mănăstirii Cozia

Interesant este că biserica din actul anului 1388 este menționată cu numele românesc de ”Nucet”, de la nucii care înconjurau ctitoria lui Radu I, fără a omite totuși denumirea de Cozia, care vine din termenul turanic ”koz” care înseamnă nuc. Cu toate nenumăratele danii pe care le-a primit, atunci când Mircea cel Bătrân a trecut în neființă, Cozia era a doua mănăstire ca bogății după, Tismana.

Mircea cel Bătrân a avut mereu grijă de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii. Astfel, el a întărit drepturilor de proprietate ale mănăstirii asupra mai multor sate și moșii. De asemeni i-a dat dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari.

Mănăstirea avea robi țigani care erau folosiți atât la exploatarea sării, cât și la spălarea nisipurilor aurifere de pe râurile Olt și Lotru. Din 28 martie 1415 datează un alt hrisov al lui Mircea cel Bătrân, prin care dăruiește „Vama de la Genune” Mănăstirii Cozia.

Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele:

„Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.

Istoricii au convenit însă asupra faptului că anul 6809 (1301) inscripționat în piatra acestei pisanii este eronat, corect fiind anul 6894 (1386), așa cum apare în pisania pictată în interiorul bisericii.

Sfântul lăcaș Cozia a mai primit și alte donații din partea diferiților voievozi care au urmat pe tronul Țării Românești. Astfel, până la 1500 sunt date un număr de 16 asemenea hrisoave prin care voievozii întăresc posesiunile Mănăstirii Cozia.

Mănăstirea Cozia a fost și un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448, se atestă că aici funcționa o „școală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, dregător în timpul marelui voievod Mircea cel Bătrân, care trecuse la viața monahală cu numele Filotei, a compus versuri și imne religioase pentru Mănăstirea Cozia. Mardarie Cozianul a alcătuit la 1696 lexiconul slavo-român necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care spunea că a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”.

În „Cerdacul lui Mircea”, aflat în corpul de chilii dinspre Olt, Grigore Alexandrescu a scris în vara anului 1842 cunoscuta poezie Umbra lui Mircea la Cozia, una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română.

Între anii 1927-1930, biserica cea mare a mănăstirii (cu hramul „Sfânta Treime”) a fost învelită cu tablă. Sfântul lăcaș a fost restaurat în întregime între anii 1958-1962, când s-au consolidat chiliile și cele două paraclise. Lucrările de restaurare au continuat și după 1970, când s-a introdus încălzirea centrală, iar biserica a fost acoperită cu tablă de aramă, prin strădaniile Episcopiei Râmnicului și ale starețului de atunci, Gamaliil Vaida.

Înfățișarea actuală a mânăstirii este dată de un șir lung de restaurări de-a lungul secolelor. Restaurările cele mai importante au fost făcute de Neagoe Basarab în 1517, de egumenul Amfilohie la sfârșitul secolului al XVI-lea, de Șerban Cantacuzino în secolul al XVIII-lea, de Comisiunea Monumentelor Istorice între anii 1920 și 1930 și de Direcția Monumentelor Istorice între anii 1958 și 1960.

Prin efortul financiar al călugărilor de la Cozia, între 1983 și 1985 a fost restaurată pictura murală din Biserica Sf. Treime (cunoscută ca Biserica Mare), iar începând cu anul 2000 s-a introdus încălzirea geotermală și au fost realizate ample lucrări de reparații și întreținere a mânăstirii.

În prezent, în corpul de clădiri de pe latura estică a mănăstirii este amenajat un muzeu în care sunt expuse monede, tipărituri vechi, obiecte și podoabe de cult. Printre acestea se pot menționa:

  • Epitaful din 1396
  • O Evanghelie din 1644 tipărită de mitropolitul Varlaam al Moldovei
  • Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673)
  • Un anteriu al preotului Radu Șapcă (vestitul Popa Șapcă, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848, pe care ulterior Alexandru Ioan Cuza l-a numit curator-civil al Mănăstirii Cozia).

În pronaosul mănăstirii se găsește mormântul voievodului Mircea cel Bătrân, piatra funerară este o copie a celei originale și datează din 1938. Tot aici se află și mormântul monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei și decedată în 1605.

Sarcofagul de piatră al lui Mircea cel Bătrân este cioplit asemnea celor din Occident. Chipul i se vede pe peretele ctitorilor. Domnul este îmbrăcat într-un costum roșu strâns pe corp, cu flori albastre. Tunica nu prea lungă este tivită cu fir și are jumătatea inferioară deschisă în față. În dreptul genunchilor sunt brodați vulturii imperiali de influență fie bizantină, fie bulgară ori sârbă. Încălțămintea roșie e ascuțită, după moda poloneză. Pe deasupra costumului, Mircea poartă o mantie tivită cu aur, prinsă într-o parte, pe umărul drept. Mijlocul e strâns de o centură subțire. O sabie scurtă prinsă într-o cingătoare mai largă, atârnă în față, spre dreapta. Pe cap, Mircea cel Bătrân poartă coroana cu cinci vârfuri. Alături de domn e fiul săum Mihail, al cărui costum se aseamănă mult cu al tatălui. Amândoi susțin o biserică în miniatură, reprezentând Cozia, ctitoria lor.

Arhitectonica Mănăstirii Cozia

Ansamblul arhitectonic al mănăstirii se remarcă prin conceptul unitar. El este constituit din trei lăcașe de cult, construite în etape diferite și având ctitori diferiți:

  • Biserica principală a mănăstirii Cozia („Biserica mare”), aflată în centrul incintei mănăstirii. Are hramul Sfânta Treime, fiind o ctitorie a marelui voievod al Țării Românești Mircea cel Bătrân (în anul 1388).
  • Paraclisul din zid, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, situat în colțul de sud-est al mănăstirii Cozia, datând din anul 1583.
  • „Paraclisul brâncovenesc”, cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, situat în colțul de nord-est al mănăstirii Cozia. Este construit din cărămidă, având ca anexe două case boltite și un foișor. Datează din anii 1710-1711.

Tot de Mănăstirea Cozia aparținea și bolnița mănăstirii, aflată de partea cealaltă a drumului ce străbate Valea Oltului. Aceasta are hramul Sfinții Apostoli și a fost zidită între anii 1542-1543 de Radu Paisie (numit și Petru de la Argeș), domn al Țării Românești între 1535-1545.

Biserica Sf. Treime ( Biserica Mare a Mănăstirii Cozia)

Biserica Mare a Mânăstirii Cozia, ce poartă hramul Sf. Treime, este o realizare arhitecturală și artistică de mare valoare, remarcându-se prin elemente de construcție originale, ce integrează în mod natural caracteristicile stilului bizantine cu cele ale arhitecturii balcanice și artei autohtone a zidirii bisericilor în secolele al XIII-lea și al XIV-lea.

Ridicată de un arhitect sârb chemat de Mircea cel Bătrân în Țara Românească, Cozia este o variantă a monumentelor din această școală sârbească din zona Moravei (Kruševac, Veluce, Naupara, Ljubostinja, Rovanica, Calenic). De asemenea, biserica impresionează nu doar prin aspect, ci și prin durabilitatea sa spectaculoasă, care i-a permis să rămână în picioare timp de peste șase secole.

Biserica Sf. Treime este construită din piatră de talie și cărămidă, grosimea zidurilor exterioare fiind de 1,3 m. Planul bisericii este triconc, fiind structurat inițial în altar, naos, pronaos. Naosul este foarte spațios, deasupra sa fiind înălțată o turlă. Zidul care desparte naosul și pronaosul are grosimea de 1,4 m.

Pronaosul are forma aproape pătrată și este acoperit la rândul său de o boltă semicilindrică. Pridvorul a fost adăugat abia în 1707, iar inscripția, care a fost și ea înlocuită în repetate rânduri, citește: “Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s’au înălțat din temelie această sfântă Biserică, de creștinul Domn al Țării Românești, Io Mircea Voevod, la leat 6894-1386 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâiu, pentru mulțimea anilor, au luat iarăș această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s’ au îndurat, în zilele Prea Luminatului Domn Constantin B. B. Voevod, fiind Mitropolit al Țării Românești Kir Teodosie și ostenitor Kir Antim (Ivireanul) Episcopul de Râmnic, leat 7215-1707, în egumenia Prea cuv. Kir Mihail.”

La exterior, Biserica Mare de la Cozia impresionează prin eleganța, varietatea și bogăția ornamentației executate în piatră (arcaturi, ferestre și rozete cu ancadramente unice, motivul vulturului bicefal bizantin, cruciulițele din jurul rozetelor etc).

La interior, conform tradiției, pronaosul este destinat funcției funerare, el adăpostind mormântul lui Mircea cel Bătrân, mormintele altor membri ai familiei sale: doamna Mara, Mihail Voievod, Dan Voievod, al Maicii Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul, al Mitropolitului Varlaam și ale altora.

Biserica Bolnița

Biserica Bolnița, este situată dincolo de drum și a fost construită între anii 1542 și 1543, de Radu Paisie, voievodul Țării Românești între anii 1535 și 1545. Până la construirea drumului de pe valea Oltului bolnița era situată in incinta mănăstirii.

Biserica se compune din naos și un pridvor închis, iar înălțimea ei până în vârful turlei este de 14m. Grosimea zidurilor este de 1 metru. Pridvorul este boltit și are 5 ferestre. Pictura originală, realizată între anii 1542 – 1543 de David și Raduslav s-a păstrat până astăzi.

În tablourile votive îl vedem pe voievodul Radu Paisie alături de doamna Ruxandra, fiica Zamfira și fiul Marco voievod, iar Mircea cel Bătrân este pictat cu fiul său Mihail. În pridvor, pe partea stângă a pardoselei se vede o piatră funerară, frumos ornată.

Aceasta însă nu este locul de veci al voievodul Radu Paisie, deoarece el a fost exilat de turci în Egipt, unde a și murit. În pardoseala bisericii a fost înmormântat Mihai, un fost ieromonah al mănăstirii Cozia.

Paraclisul de Sud

Construcția Paraclisului de Sud, ctitoria starețului Amfilohie, a fost terminată în anul 1583, în timpul primei domnii a lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583). Era destinat să servească nevoilor spirituale ale voievozilor. Ridicat în colțul de sud-est al cetății, paraclisul are planul treflat.

Turla se înalță deasupra naosului. Accesul în pronaos se face prin două uși: una dinspre stăreție și casele boltite ale călugărilor, cealaltă dinspre camerele domnești, unde acum funcționează muzeul. Deasupra acestei intrări este icoana de hram, singura pictură rămasă din secolul XVI.

Deasupra intrării dinspre stăreție este pisania cu numele ctitorului și anul zidirii. Pictura interioară a fost realizată în 1835 de Voicu Zugrav din Pitești și restaurată între 1986 și 1987. Iconostasul cu cinci registre este sculptat din lemn de păr.

Paraclisul de Nord

Construcția Paraclisului de Nord, ctitorie a starețului Ioan de la Hurezi, sfetnicul domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost terminată în 1710. Paraclisul a fost construit în formă de navă, din care pronaosul este separat prin două coloane cu capiteluri.

Peste un veac și jumătate, în 1859 furia apelor Oltului a dus la prăbușirea contrafortului situat în exteriorul zidului cetății. Odată cu zidul a fost avariat grav și paraclisul sprijinit pe el. Au rămas în picioare doar doi pereți laterali.

Din fericire au supraviețuit și frescele, însă au rămas în bătaia vântului mai bine de un secol. Paraclisul a fost restaurat doar în perioada 1959-1960, de atunci ne mai suferind modificări majore.

Citește și:

Top 20 cele mai frumoase obiective turistice din România

Biserica Stavropoleos, așezământul crucii ocrotit de Dumnezeu

Locuri făcătoare de minuni din România te așteaptă