Legendele Sighișoarei sunt povestite și azi, pe ici, pe colo, la vreo petrecere pe înserat, când se adună menestrelii moderni și se destupă butoaiele de bere. Casele cu nume, străzile înguste, zidurile construite cu migală și fiecare piatră din această cetate au un aer de poveste cum rar mai vezi prin lume.
Construcție durabilă din piatră
Construită în secolul al XII-lea de comunitatea săsească din oraș, Cetatea Sighișoara a rămas în mod uimitor neschimbată până în zilele noastre, iar din anul 1999 face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Întemeiată de coloniștii germani veniți din regiunea Rinului de Nord, Cetatea Sighișoara s-a dezvoltat continuu datorită breslelor de meșteșugari tot mai puternice și bogate. Atât de bogate, spune povestea, că și-au permis să angajeze cei mai buni zidari din țară și de prin împrejurimi pe care îi plăteau cu aur. Pentru sighișorenii din acele vremuri, siguranța zidurilor și caselor lor era la fel de importantă precum viața lor.
Sighișoara a rămas până azi una dintre cele mai frumoase și cea mai mare cetate medievală încă locuită din Europa. Turnul cu Ceas, care adăpostește Muzeul de Istorie al localității, Turnul Fierarilor, Turnul Cizmarilor sau Scara Școlarilor, acoperită cu pod de lemne, reprezintă câteva dintre punctele de atracție inedite ale cetății, unde poți gusta farmecul ei medieval.
Turnul cu ceas și legenda unui uriaș bonom
Turnul cu Ceas a fost construit în secolele XIII-XIV și avea rol de pavăză a cetății. Aici se afla și Sfatul Oraşului, unde se luau cele mai importante decizii și se pronunțau condamnări.
Pe fiecare faţă a turnului se găsește câte un ceas şi nişele cu figurine: Pacea cu trompeta şi ramura de măslin, Dreptatea, Justiţia şi încă două figurine mai mici, un soi de îngerași, care marcau ziua de lucru a meseriaşilor: Ziua şi Noaptea.
O poveste frumoasă, legată de construcția turnului, spune că locuitorii ei au vrut să îl decoreze într-un mod cu totul inedit. Aflaseră ei că, undeva departe, trăia un uriaș care făcea globuri de aur. Au trimis după vestitul uriaș, iar el le-a adus un frumos glob cu totul și cu totul din aur.
Uriașul a pus cu ușurință globul de aur în vârful turnului și i-a avertizat pe sighișoreni că el va rămâne acolo până când se va găsi un flăcău suficient de înalt sau suficient de isteț să îl poată atinge. Iar, dacă ajunge la el, trebuie să îl lase să ia globul drept recompensă pentru efortul lui.
Legendele din Sighișoara și mari figuri din istorie
La intrarea în cetate dinspre Sibiu străjuiește un turn ciudat unde, spune povestea, ar fi fost înmormântat un pașă. I se spune Turnul din Chip și se pare că aici ar fi fost înmormântat pașa cu tot cu elefantul pe care călătorea când a venit prin aceste locuri și a încercat să atace Sighișoara.
O altă legendă este legată de locul de naștere a lui Vlad Țepeș. Majoritatea turiștilor caută casa în care s-ar fi născut Vlad Dracul, dar nu se știe prea bine care este. Se știe doar că tatăl lui Vlad Țepeș ar fi stat în cetate la 1601 și se presupune că aici s-ar fi născut fiul lui ajuns atât de faimos în zilele noastre.
Povestea pleacă de la o frescă, descoperită în 1948, pe pereții unei case vechi, în care se arată un personaj de vază cu turban și costum oriental.
În acele vremuri, domnii Țării Românești purtau caftane și turbane, așa cum era moda în Imperiul Otoman. Dar este posibil ca fresca respectivă să îl reprezinte mai degrabă pe Ali Pașa care a stat și el prin Sighișoara în anul 1601.
Oricum ar fi, adevărul istoric este greu de aflat. Cert este că în Sighișoara există Casa Vlad Dracul, pe strada Cositorarilor, și toți turiștii vin să o viziteze, încântați de legendă, dar și de bucatele delicioase pe care le găsesc în restaurantul de aici.