Gustul de ghimbir este unic și este foarte apreciat de către amatorii de arome exotice. Ghimbirul a pătruns relativ recent în bucătăriile noastre, dar cele mai populare utilizări sunt pentru ceai și limonadă. Uneori, în preajma Crăciunului, gospodinele talentate pregătesc și turtă dulce cu ghimbir. Însă el are multe alte utilizări și poate aduce o aromă subtilă în diverse preparate delicioase. Iată la ce mai poți folosi ghimbirul în bucătărie – 10 utilizări mai puțin știute pe la noi.
De unde vine ghimbirul și ce calități are
Ghimbirul vine din zonele tropicale ale Asiei și face parte din familia Zingiberaceae, fiind înrudit cu cardamomul sau turmericul. Zingiber officinale a primit numele de „ghimber” sau „gingiber”, denumiri care înseamnă de fapt ”coarne de cerb”, deoarece rădăcinile acestei plante cresc întocmai unor coarne.
Planta are tulpini înalte și drepte și face flori grupate, de culoare albă. Rădăcinile ei sunt noduroase, ramificate, cărnoase, de culoare albicioasă la interior şi cu textură fibroasă. Gustul rădăcinilor este unul caracteristic, parfumat, aromat și ușor iute, piperat. De altfel, grecii numesc ghimbirul ”piperoriza”, adică rădăcină de piper.
Ghimbirul este folosit din cele mai vechi timpuri drept condiment și leac natural în diverse preparate medicinale naturale. Ghimbirul ameliorează durerile de stomac, balonarea, senzația de greață sau durerile menstruale. Este un tonic excelent, ajută la hidratare și are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene.
Ghimbirul este o sursă excelentă de potasiu, magneziu, calciu, vitamina C și fier. De asemenea, conține numeroși antioxidanți care combat infecțiile, inflamațiile și chiar apariția unor forme de cancer.
Cum poți folosi ghimbirul în bucătărie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2019/09/Ceai-de-ghimbir.jpg)
Ceai de ghimbir – infuzia sau ceaiul de ghimbir este un bun tonic, stimulent digestiv și se recomandă fierbinte sau rece în diverse afecțiuni ale stomacului, colecistului, dar și în viroze sau gripe. Dar ceaiul de ghimbir se pot consuma și pentru efectele sale tonice și aromate.
Limonade cu ghimbir – în sezonul cald, folosește o jumătate de linguriță de ghimbir ras la diverse limonade cu lămâie, portocale sau mentă; ghimbirul va da o aromă excelentă și va fi benefic pentru digestie și hidratare.
Sosuri cu ceapă – poti folosi ghimbirul ras la sosurile de roșii și ceapă; fiind prăjit, ghimbirul este mai puțin piperat și aduce o aromă deosebită sosurilor;
Marinate pentru carne – adaugă ghimbir la marinatele pentru carnea de porc sau de pasăre sau pur și simplu stropește carnea de porc cu puțină zeamă de ghimbir pentru un gust mult mai aromat și piperat.
Garnituri cu legume – adaugă o feliuță subțire de ghimbir, când pregătești o garnitură cu legume, fie la cuptor, fie la woc sau tigaie. Vei simți imediat aroma lui dulceagă și parfumată care completează de minune gustul rădăcinoaselor și al legumelor de vară;
Carnea tocată – adaugă o jumătate de linguriță de ghimbir ras la carnea tocată pentru ardei umpluți sau pentru dovlecei umpluți; nu este nevoie de prea mult; o cantitate mică este suficientă pentru o aromă deosebită;
Supe și ciorbe – poți folosi ghimbirul la diverse supe care conțin ciuperci, cartofi și morcovi sau la ciorbele mai grase așa cum este ciorba de burtă sau rădăuțeana;
Sarmale – pare curios, dar una dintre cele mai vechi rețete de sarmale din zona Ardealului conținea și ghimbir; rețeta se pare că a fost scrisă într-o carte de bucate de la începutul anilor 1700.
La saramură – poți pregăti ghimbir murat sau poți pune bețișoare de ghimbir subțiri la murăturile de iarnă alături de castraveți și gogoșari.
Dulceață – poți pune un strop de ghimbir la dulcețurile de vișine, cireșe sau mure; le va conferi o savoare aparte, de care te vei îndrăgosti.
Sucuri proaspete – adaugă ghimbir la sucul proaspăt de morcovi; este un deliciu de vară care stimulează apetitul și calmează balonarea sau durerile de stomac.