Iohannis  a subliniat că măsurile de distanţare socială şi de igienă trebuie respectate „cu sfinţenie”.

„Din păcate, am depăşit astăzi numărul de 10.000 de persoane infectate cu COVID-19 şi avem o creştere semnificativă a cazurilor confirmată în ultimele 24 de ore, aproape 400 de cazuri noi. Aceste date ne arată că suntem încă pe un trend ascendent al epidemiei şi trebuie să continuăm să respectăm cu stricteţe, aş spune aproape cu sfinţenie, măsurile de igienă şi de distanţare socială. Nu ne putem permite să slăbim deloc vigilenţa, pentru că nu ne aflăm încă în etapa în care putem vorbi de o plafonare a curbei infecţiei în ţara noastră”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a arătat că cele mai multe state sunt încă în primele faze ale epidemiei, iar în ţările care au fost afectate mai devreme se observă o reapariţie îngrijorătoare a cazurilor.

„Dovezile medicale sugerează că cea mai mare parte a populaţiei lumii se poate contamina, ceea ce înseamnă că există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte uşor, chiar şi în acele zone în care părea a fi ţinută sub control. Toate acestea ne arată o dată în pus că eforturile naţionale trebuie în mod obligatoriu dublate de un efort comun la nivel european pentru combaterea efectelor acestei pandemii”, a spus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a precizat că la videoconferinţa cu membrii Consiliului European de joi va susţine foaia de parcurs referitoare la relansarea economică prezentată de către preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene.

Citește și: