Firimiturile de pâine și biscuiți

Când ai copii mici, este imposibil să nu găsești prin casă firimituri de biscuiți, de covrigei sau de pâine. Poate că nu îți este la îndemână să folosești aspiratorul, iar câteva firimituri pot fi imediat curățate cu rola adezivă pentru scame.

Bolduri, ace, pioneze

Este periculos să scapi pe jos cutia cu bolduri, pentru că nu întotdeauna le poți aduna pe toate și mai rămân câteva ascunse în firele covorului sau pe sub fotolii. În acest caz, rola pentru scame este ideală pentru că ea adună toate boldurile pierdute. Trebuie doar să o folosești cu răbdare pe o zonă mai extinsă, pe unde știi că ar fi putut ajunge boldurile sau acele. Apoi, le culegi ușor de pe rola adezivă și le pui înapoi în cutie.

Buzunarele gecilor și ale paltoanelor

Dacă se adună scame, firimituri sau bucățele mici de hârtie prin buzunarele hainelor, nu te chinui să le întorci pe dos și să le curei cu o peria de haine. Este suficient să bagi o rolă de scame în buzunar și să o rotești pe toate laturile ca să adune toată mizeria.

Adună toate cioburile periculoase

Când spargi vreun pahar sau vreun borcan prin bucătărie, este imposibil să nu sară cioburi minuscule, aproape invizibile prin toată camera. Pe multe nici nu ai cum să le aduni cu mătura, așa că este mult mai bine să folosești rola adezivă pentru scame care adună până și cele mai mici fragmente de sticlă.

Curăță praful de pe veioze

Abajurul delicat din mătase sau din hârtie al veiozelor este greu de spălat și nici nu poate fi periat zi de zi, ca să nu se deterioreze. În schimb, poate fi curățat de praf mult mai ușor și mai simplu cu rola de scame.

Curăță și jucăriile copiilor cu rola adezivă

Multe jucării din materiale textile se umplu de praf, dacă nu sunt folosite câteva zile în șir. Înainte să i le dai din nou copilului, ar fi bine să le cureți rapid cu rola lipicioasă, să aduni praful și scamele prinse de ele.

Pudra sau fardurile risipite pe jos

Când scapi pe jos cutia cu farduri sau cu pudră, nu este prea ușor să le cureți fără să pătezi covorul. În loc să folosești o perie sau mătura și să întinzi culorile pe covor, mai bine apeși ușor cu o rolă pentru scame care adună până și cele mai mici fragmente, fără să le întindă.

foto: 123rf.com