Fulgy, fiul Clejanilor, a fost reţinut de poliţie, după ce a agresat un jurnalist şi i-a furat telefonul mobil. A fost a doua oară, în mai puţin de 24 de ore, când Fulgy a avut de-a face cu poliţia. În noaptea de vineri spre sâmbătă, el i-a chemat pe agenţi acasă pentru a se plânge că părinţii îl ţin sechestrat. Când a fost vorba să depună şi plângere în scris, însă, a refuzat.

După o noapte de scandal, Fulgeraş Manole, zis Fulgy, şi-a vărsat nervii pe un jurnalist de la un post de televiziune, care încerca să-i ia un interviu. Ieri, în jurul orei 14.00, l-a lovit pe acesta cu pumnul în figură şi i-a luat telefonul mobil. Imediat ce a reușit să se îndepărteze de artist, victima sa a sunat la serviciul uni de urgență 112. În plus, atacatorul s-a filmat în timp ce îl amenința pe jurnalist.

Când au sosit poliţiştii, au găsit telefonul asupra lui. Atât martorii, cât şi imaginile de pe camerele de supraveghere au confirmat agresiunea, aşa că fiul Clejanilor a fost reţinut.

Comunicatul Poliţiei, după ce Fulgy a fost reţinut


“La data de 10.07.2021, în jurul orei 14.00, Secția 12 Poliție a fost sesizată , prin apel 112, de către un jurnalist, cu privire la faptul că în timp ce realiza un reportaj despre o familie cunoscută în spațiul public, un membru al familieil a lovit cu pumnul și deposedat de telefonul mobil.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 12, care au luat legătură cu persoana vătămată, stabilind că cele sesizate se confirmă, reporterul recuperând telefonul până la sosirea polițiștilor. Tânărul reclamat a fost condus la audieri la sediul subunității de poliție.

Au fost identificați și audiați mai mulți martori, fiind vizionate și mai multe seturi de imagini. În cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cu tânărul în cauză în stare de reținere” au transmis oamenii legii într-un comunicat, relatează antena3.ro.

Aceasta a fost a doua întâlnire a lui Fulgy cu poliţia în mai puţin de 24 de ore. Artistul a chemat poliția sâmbătă dimineața, la ora 3, spunând că este sechestrat de părinți.

”Am chemat Poliţia pentru că sunt sechestrat şi şantajat de către familia mea. Vreau să am o viaţă liberă.”

Ofiţerii și-au dat seama însă că alarma a fost falsă. Fulgy are istoric de consum de droguri şi alcool. Părinţii au recunoscut că au dat bani grei unor clinici să îl facă bine. Ca îi protejeze viaţa, l-au obligat să rămână în casă pentru o perioadă şi i-au angajat chiar şi un paznic personal. ”Am dreptul la viaţă, oameni buni. Nu mă droghez, nu beau, nu fac nimic. E greşit ce fac, că vreau să am libertate? Vă rog eu!”

Potrivit Poliţiei Capitalei, apelul la 112 a fost nejustificat. Fulgy a fost amendat cu 2000 de lei. ”Din ziua de azi să nu mai am de-a face cu tine şi să nu mai vin în casă. Aşa rămâne! Am scăpat, oameni buni.”

Însă la poliţie, tânărul a refuzat să mai depună plângere împotriva părinţilor.