CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Cele mai multe combinații de plante frumos colorate și variate în același vas sunt mult mai atractive decât o singură plantă la ghiveci. Dar important este să ții cont de relația dintre ele, pentru că nu întotdeauna se înțeleg bine dacă nu fac parte din aceeași familie.

Spre exemplu, nu poți cultiva o plantă aromatică precum pătrunjelul, menta sau coriandru împreună cu o plantă decorativă precum mușcata, petunia sau verbena.

Plantele aromatice, în schimb, se pot cultiva împreună, câte două, trei sau patru în vase largi din lut, în care pot încăpea bine mai multe colete de rădăcini.

Ține cont de condițiile de lumină și umezeală

Pe de altă parte, trebuie să ții cont de combinații de plante cu aceleași condiții de creștere. Spre exemplu, florile care au nevoie de umbră, nu pot fi cultivate împreună cu cele care au nevoie de soare, iar cele care trebuie udate mai des nu pot sta în vase în care ai plante delicate, care nu suportă umezeala.

Cactușii și plantele suculente pot fi cultivate împreună în jardiniere sau vase largi, ba chiar se dezvoltă mult mai bine fiind împreună, decât singure.

Ține cont de tipul de sol

Într-un ghiveci larg în care ai un ficus bine dezvoltat, la baza lui poți cultiva crinul păcii și pothos, cea din urmă fiind o plantă curgătoare care va îmbrăca frumos ghiveciul. Acestea trei au cam aceleași pretenții în ceea ce privește pământul.

În schimb, nicio plantă nu poate fi cultivată în același vas cu renumita kalanchoe, deoarece aceasta emană anumite substanțe care otrăvesc pământul din jurul rădăcinilor, pentru a nu permite altor plante să îi ocupe spațiul.

Combinații de plante inspirate din grădinile botanice

În toate grădinile botanice, cele mai multe plante înalte, cu tulpini subțiri, aflate în ghivece masive sunt combinate cu plante cățărătoare sau cu plante de înălțime medie. Iată ce combinații reușite am observat în grădinile îngrijite de profesioniști:

  • Limba soacrei și peperomia: amândouă au aceleași cerințe de umiditate și nu suportă soarele direct;
  • Crinul păcii și pothos: au nevoie de același sol și de aceeași umiditate, nu suportă soarele;
  • Liriope, asemănătoare cu iarba, și maniocul: iubesc soarele și au nevoie de apă constant;
  • Palmierii de orice gen și iedera, folosită pentru a îmbraca frumos vasul;
  • Pătrunjel, coriandru, oregano: toate trei sunt plante aromatice, ușor de cultivat;
  • Petunii și verbena în jardiniere adânci, să aibă loc rădăcinile:
  • Dracaena, ficuși și palmieri de orice tip;
  • Coleus, planta mozaic și planta paianjen;
  • Mușcate și oxalis, planta care seamănă cu un trifoi și care îmbracă vasul mușcatelor.