floarea hartie

Photo credit: enjosmith / Foter / CC BY-SA

 

Terasele şi balcoanele însorite sunt locul preferat al florilor de hârtie. Ele iubesc căldura şi rezistă sub razele fierbinţi ale soarelui, fără să sufere prea mult. Dacă temperatura scade sub 10°C, îşi pierd frunzele. Dar dacă temperatura creşte peste 25°C, Bougainvillea se dezvoltă spectaculos. Trebuie să mai ştii că este sensibilă la curenţii de aer, aşa că are nevoie de un spaţiu adăpostit, lângă un perete, spre exemplu. Culoarea tradiţională a plantei este roz-siclam, dar în timp s-au obţinut hibrizi pastelaţi în portocaliu, mov, roşu şi crem, un adevărat spectacol de culoare, dacă le colecţionezi pe toate.

Sfaturi de îngrijire

Floarea de hârtie poate ajunge, în curte, la dimensiuni impresionante, de peste trei metri. Dar în balcon sau pe terasă, ea este uşor de controlat prin tăieri succesive ale lăstarilor tineri.
Iată câteva sfaturi de la specialişti:
►se taie la jumătate lăstarii tineri, care au făcut flori;
►tăierea se face oblic, ca la trandafiri;
►lăstarii bătrâni nu se taie niciodată, deoarece ei reprezintă resursa şi suportul de sprijin al întregii plante;
►după tăiere, planta se udă mai puţin, până când apar lăstarii noi.

hartie 2

credit foto: www.itop.freewallpaper-s.net

MICI PRETENŢII:

►cere soare mult şi apă cu măsură;
►vrea pământ de mraniţă, nisip şi pământ de pădure;
►nu îi place să îi schimbi locul decât în situaţii absolut necesare;
►o poţi transplanta într-un nou ghiveci, mai mare, odată la trei sau patru ani;
►dacă vrei să o înmulţeşti, taie lăstari tineri lemnificaţi, pune-i în pământ cu mraniţă şi ţine-i la căldură;
►are nevoie de îngrăşăminte doar vara, în perioada de înflorire, o dată pe lună.