Încearcă să gătești cartofii mov și vei fi surprinsă de aspectul apetisant, dar și de gustul lor aromat. Un piure violet va arăta mult mai delicios lângă o friptură din carne albă, asortat cu salată verde și câteva rondele de morcovi.

O asemenea garnitură colorată este plină de vitamine și antioxidanți. Tot mai mulți medici nutriționiști recomandă cartofii mov pentru valoarea lor nutritivă net superioară altor soiuri de cartofi.

De unde vin cartofii mov și ce gust au

Ca toate speciile de cartofi, și cei mai colorați dintre ei provin de pe platourile Anzilor, din America de Sud. Sunt câteva sute de soiuri de cartofi în lume, de toate culorile, de la albi, galbeni, portocalii precum dovleacul, la roz și violet sau chiar maronii.

Hibrizii pe care îi consumăm pe scară largă au dimensiuni mari și pulpa dulce, plină de amidon și apă. Soiurile vechi, naturale, sunt mult mai colorate și mai mici, au dimensiuni neregulate și sunt mult mai bogate în săruri minerale. De aceea, unele dintre ele au pulpa mai tare și gusturi diferite, uneori acrișoare sau amărui.

Cartofii mov au un gust mai intens, o textură mai densă decât cartofii obișnuiți și o aromă care aduce aminte de lemn proaspăt. În țările din America Centrală și de Sud se cultivă mai multe soiuri de cartofi violet: Purple Peruvian, Purple Majesty, All Blue, Congo, Adirondack Blue, Purple Fiesta sau Vitelotte.

Calitățile nutritive

Nutriționiștii au descoperit că acest soi cartofi de culoare mov este cel mai benefic dintre toate soiurile de cartofi. Concentrația mare de vitamine, săruri minerale și antioxidanți, în comparație cu soiurile albe sau galbene, le-a dus faima cartofilor mov din Peru în întreaga lume.

Cartofii sunt adesea ocoliți de persoanele care țin la silueta lor pentru că îngrașă. Într-adevăr, ei sutn bogați în amidon, dar devin periculoși pentru sănătate în momentul în care sunt prăjiți. Cartofii fierți, copți în coajă sau gătiți cu foarte puțin ulei la cuptor sunt sănătoși și nu îngrașă, dacă sunt consumați cu măsură.

Cartofii mov, mai bogați în vitamine și antioxidanți, sunt cu atât mai mult recomandați de nutriționiști decât cartofii albi și făinoși. Iar pentru a-și păstra calitățile nutritive și o bună parte din vitamine, este indicat să fie consumați fierți în coajă.

Iată ce conține o porție de 100 g de cartofi violet

  • Calorii: 87
  • Proteine: 2 gr
  • Carbohidrați: 20 gr
  • Fibre: 3,3 gr
  • Mangan: 6% din DZR (Doza Zilnică Recomandată)
  • Cupru: 21% din DZR
  • Fier: 2% din DZR
  • Potasiu: 8% din DZR
  • Vitamina B6: 18% din DZR
  • Vitamina C: 14% din DZR

Cartofii mov au mai mult potasiu decât bananele și mai multă vitamina C decât multe soiuri de fructe. Cu toate acestea, vitamina C precum și alte vitamine din acești cartofi se distrug prin prelucrarea termică. Dar dacă vei prepara cartofii fierți în coajă, unele din calitățile lor nutritive se vor păstra și vei beneficia de ele.

Beneficiile pentru sănătate

Cartofii mov sunt legume sățioase și delicioase. Au o culoare apetisantă în orice preparat, deoarece nuanța lor violet nu se pierde când sunt copți sau fierți. Acești cartofi sunt foarte sănătoși și nutritivi dacă sunt incluși în salate sau în garniturile cu alte legume pentru pește sau friptură.

Pigmentul violet albăstrui al acestor cartofi este dat de concentrația mare de antocianine, substanțe din clasa flavonoidelor care se regăsesc în cantități mari în toate fructele mov și albastre precum afinele, coacăzele, murele, aronia, zmeura sau în legume precum vinetele, roșiile și conopida mov.

Aceste substanțe au un rol protector împotriva razelor UV și ajută organismul să se protejeze de acțiunea agresivă a factorilor de mediu, precum și a substanțelor nesănătoase din hrană (acizi grași, e-uri, coloranți și arome sintetice). Antocianinele au rol antioxidant, antiinflamator, anticarcinogen, previn bolile vasculare și afecțiunile cardiace.

Cartofii mov ajută la scăderea tensiunii arteriale, dacă sunt consumați preparați dietetic, fără grăsime. Ei ajută sistemul imunitar datorită vitaminelor, antioxidanților și antocianinelor. Pot echilibra zahărul din sânge: cartofii mov au un procent ridicat de amidon, ne dau senzația de sațietate și ne ajută să consumăm mai puține alimente dulci. În plus, amidonul și anumiți acizi benefici din cartofi contribuie la echilibrarea glicemiei și a zahărului din sânge. În comparație cu alte soiuri de cartofi, cei violet au o concentrație mai mică de zaharuri.

Cum se consumă sănătos cartofii mov

Pentru a te bucura de proprietățile acestor legume și de beneficiile lor, ar trebui să le pregătești cât mai dietetic. Cartofii mov sunt mult mai sănătoși dacă sunt fierți în coajă sau gătiți la abur. Îi poți pregăti și la cuptor, alături de alte legume, cu foarte puțină grăsime.

Cartofii mov dau o culoare frumoasă în orice salată cu alte soiuri de cartofi, iaurt și plante aromatice.

Pot fi adăugați în piure, alături de cartofi albi, și vei obține o nuanță roz-purpurie apetisantă.

Dar mult mai sănătoși sunt în diverse garnituri cu roșii, dovlecei sau vinete pentru fripturi și brânzeturi.

Pulpa coaptă și pasată poate colora foarte apetisant plăcintele cu carne și cartofi. De asemenea, pot fi folosiți drept bază la musaca, după ce sunt fierți în coajă, curățați și tăiați rondele.