Este foarte important să ștergi frunzele plantelor din casă în mod regulat, de preferat de două ori pe lună. Afară, ar fi beneficiat de vânt și de ploaie să le spele frunzele.

Dar în interiorul unei case, frunzele acumulează praful, la fel ca și mobila, și este necesar să fie curățate periodic pentru a face fotosinteza. O plantă curată, fără praf, va respira mai bine și va fi mai sănătoasă.

Cât de des trebuie să ștergi frunzele plantelor

Dacă se adună săptămânal un strat de praf consistent pe mobilă, fi sigură că același praf se adună și pe frunzele florilor tale.

În cazul în care locuiești în zone cu trafic intens sau în apropiere de zonele industriale, praful se adună mai repede în casă. Este bine să ștergi frunzele săptămânal. Doar dacă locuiești într-o zonă liniștită și verde, poți verifica mai rar plantele dacă s-a adunat sau nu praf pe frunzele lor.

Cele mai bune metode să cureți plantele de interior

Sunt plante care preferă dușul cu apă călduță și scapi de praf în câteva secunde. Sunt și plante mai delicate, pe care trebuie să le ștergi frunză cu frunză. Dar sunt și plante care se simt traumatizate când le ștergi frunzele de praf. Iată cum trebuie să procedezi corect!

Plantele mari, cu frunze lucioase, de origine exotică precum palmierii, citricele sau orhideele preferă să fie spălate cu apă călduță direct la duș. Ai grijă ca presiunea apei să fie blândă și să nu lezeze frunzele.

Lasă apoi ghivecele în cadă să se scurgă bine de apă, ca să fii sigură că nu le putrezesc rădăcinile.

Plantele mici nu suportă dușul și trebuie șterse frunză cu frunză. Dacă au foliajul tare și lucios, folosește o lavetă moale din microfibră înmuiată în apă călduță. Dacă au frunze mici și delicate, pulverizează apă într-un strat fin și apoi folosește un pămătuf moale să ștergi apa și praful cu mișcări delicate.

Plantele care au frunze păroase sau cărnoase, precum și plantele care nu suportă umiditatea excesivă precum suculentele, pot fi șterse de praf cu o pensulă foarte fină. În această categorie intră violetele africane și gloxiniile sau streptocarpus.

Cu frunzele bine curățate de praf, plantele tale vor respira mai ușor, vor absorbi mai multă lumină și vor trece cu bine peste iarnă.

sursa foto: 123rf.com