Cafeaua de cicoare poate înlocui oricând cafeaua obișnuită de dimineață. Ea se obține din rădăcinile de cicoare, uscate și coapte, apoi măcinate foarte fin. Are o culoare mai deschisă decât a cafelei obișnuite și un gust amărui, care poate fi îndulcit cu puțină miere.

Această licoare, apreciată în toată lumea, are efecte benefice asupra ficatului și asupra digestiei.

Cicoarea este bogată în vitamine (A, B, C, E şi K) și săruri minerale (potasiu, fosfor, calciu, zinc şi magneziu), conține uleiuri volatil și o substanță amăruie, denumită inulina, care scade riscul apariţiei cancerului de colon şi protejează oasele.

Cafeaua din această floare are efect tonic, stimulează ficatul și combate constipația. Consumată pe termen lung, cafeaua de cicoare are efecte tonice și asupra sistemului nervos, ajută memoria și stimulează secreția de hormoni care alungă depresia. În perioadele dificile, cafeaua de cicoare este recomandată deoarece nu dă dependență, te lasă să dormi suficient noaptea și combate senzația de oboseală psihică.

Cum se prepară cafeaua de cicoare

Doza optimă este de două lingurițe de cafea la 200 ml de apă. Se fierbe la ibric, așa cum fierbi cafeaua obișnuită și se îndulcește apoi cu fructoză sau cu miere. Dacă nu îți place gustul ei, o poți combina cu o cafea pe care ești obișnuită să o bei. Beneficiile cicoarei nu sunt influențate de cafeaua cu cofeină.

Se recomandă două cești de cafea de cicoare pe zi. Spre deosebire de cafeaua obișnuită, cea de cicoare conține un procent redus de calorii, este mai amăruie, are efect calmant asupra sistemului nervos, dar poate irita ușor stomacul și poate produce balonare. De aceea, se recomandă să se fiarbă mai mult decât cafeaua obișnuită și să se consume cu lapte, mai ales de către persoanele cu probleme de digestie.

sursa foto: 123rf.com