Dalmaţianul, un nobil cu pete

Originea dalmaţienilor este foarte veche. Specialiştii au stabilit, fără îndoială, că este o rasă originală, asupra căreia omul nu a intervenit decât puţin. De aceea şi-a păstrat nealterate caracteristicile: este un câine robust şi atletic, care se simte excelent în preajma oamenilor când primeşte afecţiune. Se pare că frumoşii câini pătaţi provin din Egipt, de unde au fost aduşi în Europa însoţind convoaiele ţiganilor nomazi. Au pătruns mai întâi în Grecia, apoi pe Coasta Dalmată a Mării Adriatice. Prima atestare a numelui apare într-un studiu din 1791. Înainte de această lucrare, dalmaţienii erau reprezentaţi în pictura Evului Mediu în scenele de vânătoare. De atunci, dalmaţienii au însoţit poştalioanele, având o afinitate deosebită pentru cai, au fost câini de vânătoare, mascote pentru pompieri, câini de circ, santinele de război sau câini de pază. În prezent, sunt preferaţi drept câini de companie, fiind jucăuşi, afectuoşi şi loiali.

Este indicat să îl plimbi mult şi să îl hrăneşti cu mâncare săracă în proteine, deoarece este predispus la blocaj renal.

Dalmațianul are nevoie de afecţiune şi respect

Este un câine plin de energie şi are nevoie de activitate toată ziua. Dar, mai mult, are nevoie de prietenia şi atenţia omului. Dacă este lăsat singur, devine apatic şi, uneori, stricător. Este inteligent, dar încăpăţânat şi multor stăpâni li se pare greu să îl dreseze. Secretul constă în atitudine. Dalmaţianul are nevoie de un stăpân ferm, care să îl respecte, să nu îl umilească şi să îi înţeleagă dorinţa de libertate. Trebuie crescut în interior, pentru că nu este adaptat pentru viaţa la curte. Se înţelege bine cu celelalte animale de casă, doar că nu acceptă alţi dalmaţieni masculi pe teritoriul lui. Singurul lucru de care trebuie să ţii cont este să nu îl laşi singur în preajma copiilor, deşi îi place foarte mult să se joace cu cei mici.

Atenție: ține minte tot ce faci!

Un dalmaţian trăieşte, în medie, 10 ani. De îndată ce ai devenit stăpâna unui asemenea câine, este necesar să ceri sfatul unui medic veterinar. Este o rasă care are nevoie de îngrijiri deosebite. Se adaptează foarte bine la spaţiul mic din apartament şi se consideră un membru al familiei. Este atras de copii, dar nu prea îndură cuminte răutăţile lor. Ba, mai mult, ţine minte ani de zile dacă cineva îi face un rău şi are tendinţa să se răzbune. De aceea, este bine să nu rămână nesupravegheaţi în prezenţa celor mici. Este amator de clovnerii şi prinde din zbor orice vrei să îl înveţi, dacă i-ai găsit punctul sensibil. Cele mai întâlnite boli ale rasei sunt blocajul renal, obezitatea, pierderea blăniţei şi problemele grave de auz. Un câine surd poate deveni agresiv din cauza fricii, de aceea este bine să îl tratezi la timp.