Alege întotdeauna fructe sănătoase, de mărime mică sau mijlocie, și culese în lunile octombrie sau noiembrie. Merele de toamnă sunt cele mai rezistente și le poți păstra câteva luni într-o cămară răcoroasă sau într-un balcon rece și bine aerisit.

Merele prea marise vor strica mai repede, deci trebuie consumate primele. Merele care sunt lovite trebuie folosite pentru gemuri sau pentru țuică, iar merele prea crude și verzi nu trebuie niciodată puse lângă cele coapte.

Cum se depozitează merele pe termen lung

Merele dulci vor rezista doar câteva săptămâni, de obicei până în preajma Crăciunului, dacă le păstrezi corect. Mult mai rezistente sunt merele acrișoare, cu pulpa tare și fermă.

Depozitează merele în lădițe, câte două straturi unul peste altul. Din loc în loc, învelește câte un măr în hârtie cerată, ca să previi îmbolnăvirea și să asiguri o aerisire mai bună a celor din jur.

Lădițele trebuie puse la distanță unele de altele, pe rafturi, în locul cel mai bine aerisit. Merele se țin cel mai bine în cămări unde pătrunde puțină lumină naturală, dar și în balcoane întunecoase, orientate spre nord, unde nu ajunge soarele. Lumina și soarele pot favoriza apariția mucegaiului și a bolilor care deteriorează fructele.

Mai poți păstra merele și între straturi de hârtie cerată, la o mică distanță unele de altele.

Trierea fructelor se face regulat

Verifică periodic fructele pentru a îndepărta merele care dau semne că se vor strica.

Răsucește fructele ușor când pe o parte, când pe alta, să nu fie tasate pe o singură parte și să capete pete maronii.

Dacă aerul din cămară este prea uscat, lasă câte o tăviță cu apă caldă în apropierea merelor. Aceste fructe au nevoie de o atmosferă ușor umedă, ca să nu se deshidrateze.

sursa foto: 123rf.com