CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Cel mai bun solvent cu care poți curăța petele de ojă este alcoolul izopropilic. Este bine să ai în casă o sticlă cu acest alcool puternic, nu doar pentru că este un bun solvent și curăță tot felul de pete care nu se șterg cu nimic altceva, dar este și cel mai bun dezinfectant și biocid.

Folosește alcoolul izopropilic pentru petele de ojă

Petele de ojă proaspete se tamponează ușor cu șervețele de hârtie, așa cum vezi și în clipul nostru, pentru a curăța cât mai bine excesul de ojă.

Apoi se toarnă alcool izopropilic până când vezi că petele încep să se dizolve treptat. Ojele de culoare deschisă se curăță foarte repede, mai greu este cu lacurile de unghii închise, roșii, mov, albastre sau negre. Există riscul ca petele de ojă închisă se nu se mai curețe deloc definitiv.

Folosește acetona doar pe covoarele albe și crem

Petele de ojă mai pot fi curățate și cu acetonă, dar nu înainte de a face un test pe câteva fire din covor, să vezi dacă se decolorează prea mult sau rezistă bine culoarea. În general, acetona este acceptată pentru covoarele albe, crem, culoarea untului, gri sau bej foarte deschis.

Cu acetonă, după alcool izopropilic, ai șanse mari să se curețe și ultimele urme de ojă, așa cum vezi în clipul nostru, unde am folosit o mochetă obișnuită din fibre sintetice pentru trafic intens.

foto: Shutterstock

imagine: Adina Stănilă/Libertatea pentru femei