Baia este una dintre cele mai folosite din casă, poate mult mai des decât bucătăria, astfel că și aici se pot aduna mirosurile grele și persistente, de care nu scapi doar pentru că faci curat. Cauza lor poate fi bine ascunsă. Poate fi vorba de țevile de scurgere care s-au înfundat, de sifon, de aerisire sau de spațiul de sub cadă unde, dacă ajunge apa, se dezvoltă și mucegaiul.

Fă curat periodic și desfundă țevile în fiecare lună

Curăță și dezinfectează cât mai des chiuveta, cada și vasul de toaletă. Nu ține niciodată prosoapele umede în baie. Mai bine le scoți la soare să se usuce și să se împrospăteze. Toarnă în fiecare lună soluții de desfundat țevile, atât la chiuvetă, cât și la toaletă. Iar, dacă nu ai la îndemână o soluție specială din comerț, poți încerca să folosești un amestec de detergent de vase, oțet și apă fierbinte, care va dizolva depunerile de piatră și de săpun.

Când apar mirosurile grele în baie, investește într-un aparat de dezumidificare

Dacă nu poți aerisi baia după fiecare duș, dacă nu este prevăzută cu geam sau cu aerisire și simți că este mai tot timpul umezeală în încăpere, achiziționează un aparat de dezumidificare. Acesta absoarbe umezeala din aer și o transformă în apă, care poate fi aruncată la chiuvetă.

Caută locurile ascunse unde se poate dezvolta mucegaiul

De cele mai multe ori, mirosurile grele din baie apar din cauza mucegaiului, care se poate dezvolta în spatele vasului de toaletă sau sub cadă. Dacă găsești pete de mucegai, folosește în primă instanță o soluție concentrată pe bază de clor, să elimini colonia de mucegai din rădăcină. Apoi spală peretele cu oțet și, după ce se usucă, pulverizează o soluție din comerț care previne reapariția mucegaiului.

Cea mai rapidă metodă pentru desfundat toaleta

Când mirosurile grele din baie vin de fapt din vasul de toaletă, toarnă puțin șampon sau detergent lichid de vase, așteaptă 10 minute, apoi toarnă apă fierbinte, treptat, până când toaleta se desfundă și scapi de probleme.

sursa foto: 123rf.com