Papagalul nimfă este foarte populari în toată lumea. Nimfele sunt rriginare din Australia, la fel ca perușii, nimfele sunt foarte îndrăgite pentru caracterul lor blând, pentru giumbușlucurile și inteligența lor. Sunt păsări active și vesele, care se atașează repede de stăpâni, mai ales dacă sunt adoptate la vârste mici, de numai 5 sau 6 luni.

Primele exemplare de nimfe au fost aduse în Europa la începutul secolului al XIX-lea. Ele s-au adaptat la traiul în captivitate și, de-a lungul anilor, au fost obținute păsări cu un penaj tot mai colorat. De la culoarea inițială gri, azi pot fi întâlnite nimfe albe, galbene, cu nuanțe de portocaliu sau gri-albăstrui.

Păsările au o lungime de aproximativ 40 de centimetri, din care peste 15 centimetri o reprezintă doar coada. Nu sunt păsări mari, dar au nevoie de colivii încăpătoare, late de cel puțin jumătate de metru, și de o cameră înaltă și spațioasă, în care pot exersa din când în când zborul.

Cum să comunici cu papagalul nimfă

Acești papagali au un repertoriu bogat de fluierături, chițăituri și gesturi prin care exprimă o gamă foarte largă de sentimente. Nimfele bine îngrijite și liniștite cântă dimineața, fluieră melodios și încearcă să își imite stăpânii. Ele pot învăța o mulțime de cuvinte simple, dacă le dresezi și repeți de foarte multe ori expresiile respective.

Creasta este și ea un mijloc de comunicare. Un papagal agitat, supărat sau bucuros își va ține creasta ridicată și o va mișca adesea. Dacă este liniștită sau plictisită, nimfa va ține creasta ușor aplecată. Iar dacă este furioasă, va lăsa creasta pe spate.

Hrana papagalilor trebuie să fie sănătoasă și proaspătă

Păsările trebuie să aibă la dispoziție în fiecare zi semințe curate, din diverse soiuri, fructe și legume proaspete, eventual din culturi organice. Merele, bananele, morcovii, pătrunjelul, salata trebuie să fie proaspete și să provină din culturi care nu au fost stropite cu insecticide sau ierbicide.

Hrana lor trebuie să fie la fel de sănătoasă ca a stăpânilor și foarte variată. Semințele selecționate trebuie să fie de calitate, fără praf, pietricele sau gândăcei și excremente de șoareci. De aceea, este indicat să cumperi semințe ambalate din surse de încredere și să te ferești de semințele vândute la kilogram de la tarabe. Apa, de asemenea, trebuie să fie curată și proaspătă în fiecare zi.

 

Iarna, nimfele trebuie protejate

Îngrijit bine și crescut într-un mediu cald și spațios, papagalul nimfă poate trăi până la 30 de ani! Temperatura nu trebuie să fie mai mică de 20 de grade, deoarece aceste păsări nu suportă frigul. Nu pot fi ținute în voliere în curte decât vara.

sursa foto: 123rf.com