Argila este o rocă foarte fină care conține săruri minerale, siliciu, calciu, potasiu, sodiu, magneziu, aluminiu, fier și diverse microelemente benefice. Datorită acestor minerale și mai ales datorită silicaților, ea este folosită pentru refacerea tenului, dar și pentru tratarea unor afecțiuni ale stomacului, deoarece calmează arsurile și durerile.

Cele mai cunoscute tipuri de argilă

Dacă vrei să folosești argila pentru ten, iar cele mai cunoscute tipuri de argilă și beneficiile lor.

Argila albă sau caolinul conține un procent mai ridicat de fitosilicați și aluminiu, este o rocă foarte, foarte fină, cu o capacitate mare de absorbție de sebumului și a apei. Folosită pentru ten, pentru pielea de pe gât și decolteu, ea are proprietăți antibacteriene și exfoliante. În unele regiuni de pe glob, argila albă conține și un procent mai mare de fier și capătă nuanțe de roz sau portocaliu.

Argila verde, spre deosebire de cea albă, conține mai multe minerale precum fier, cupru, magneziu și siliciu. Are acțiune cicatrizantă și septică, dar și tonică fiind folosită mai ales pentru tenul gras, dar și pentru împachetările cu argilă în cazul bolilor de articulații.

Argila roșie are un conținut ridicat de minerale precum fierul și acțiune antiinflamatoare. Argila roșie de cea mai bună calitate se folosea încă din Antichitate pentru durerile de articulații, pentru genunchi și coate, dar și exfolierea pielii. Ea atrage sebumul, desfundă porii și face pielea mai elastică.

Cum să mai folosești argila

Împreună cu pasta ta de dinți

Dacă ai o dantură cu tentă gălbuie sau cu depuneri de tartru, amestecă pasta ta de dinți preferată cu pudră de argilă în proporție de 4 la 1. Pune amestecul într-o cutiuță cu capac și spală-te pe dinți seara, timp de 10 zile. Textura ușor abrazivă a argilei va curăța petele și depunerile de pe dantura și va fi mult mai albă.

Împotriva paraziților

Dacă pisica sau câinele tău s-au întors de afară cu purici, presară un strat generos de argilă albă în blana lor, mai ales în zonele unde se hrănesc paraziții. Argila nu irită pielea și nu este toxică pentru animale.

Pentru curățenia frigiderului

În cazu în care interiorul frigiderului a căpătat o nuanță cenușie sau gălbuie și mirosuri persistente, spală bine cu apă caldă și freacă apoi pereții umezi cu un amestec de argilă albă și praf de copt. Lasă argila să acționeze câteva ore, apoi clătește și lasă ușa deschisă la frigider peste noapte să se usuce. A doua zi, vei vedea că este mult mai curat și miroase plăcut.

foto: 123rf.com