Cu puțină îndemânare și uneltele potrivite poți să îți faci singură blugi rupți la modă. Ai nevoie de instrumentele bine ascuțite din trusa ta de frumusețe, adică de forfecuța pentru unghii, de pensetă, de pilă și de piatra ponce.

Urmărește clipul nostru și vezi cum să faci acele rupturi care nu distrug urzeala blugilor sau cum să le dai un aspect uzat.

Blugi rupți… cu penseta

După cum poți observa și în clipul de mai sus, trebuie doar să faci două tăieturi paralele cu o foarfecă bine ascuțită și apoi să smulgi firele verticale albastre cu o pensetă.

Vor rămâne firele orizontale, de culoare albă, care reprezintă urzeala și care vor crea un contrast interesant cu nuanța albastră a blugilor.

Aspectul uzat se obține cu pile

Rupturile boeme și aspectul uzat se obține ușor cu o pilă metalică, cu o piatră ponce sau cu o pilă cu glaspapir.

Trebuie doar să ai grijă să nu rupi cusăturile principale și să se destrame.

Poți folosi pila pe la marginea buzunarelor și în jurul celorlalte tăieturi pe care le faci.

imagine: Libertatea pentru femei