Păstrează feliile de pâine mai veche, taie-le cubulețe, acoperă-le cu hârtie de copt și lasă-le să se usuce bine câteva zile în bucătărie, într-un spațiu aerisit. Așa reușești în modul cel mai simplu să faci pesmet singură.
După ce cubulețele de pâine s-au uscat foarte bine și sunt foarte tari, pune-le la blender și toacă-le. Vei obține un pesmet fin care poate fi combinat cu sare, piper, boia sau ierburi aromatice mărunțite.
Cum să faci pesmet folosind congelatorul
Nu este nevoie să aștepți câteva zile să se usuce pâinea și apoi să o coci la cuptor, ca să obții pesmet. Rupe în bucăți mici câteva chifle sau câteva felii de pâine, pune-le într-o pungă la congelator și așteaptă să înghețe bine până a doua zi. Apoi mărunțește-le la robot și obții rapid pesmet.
Din ce mai poți să faci pesmet acasă
Cumpără felii de pâine gata uscate și bine coapte din comerț. Le poți toca la blender și obții pesmet în câteva minute.
De asemenea, mai poți face un pesmet delicios din grisine. Sunt produse de panificație dure și bine uscate, care pot fi mărunțite fin la blender. Poți încerca să faci pesmet și din covrigei mici și bine uscați.
Câteva idei să faci preparate mai delicioase cu pesmet
Combină pesmetul cu sare și condimente, dar și cu parmezan ras foarte fin. Cu o astfel de combinație vei găti preparatele clasice la cuptor sau la grătar și vei obține o savoare nouă, dar și o textură crocantă.
Presară pesmet peste ouăle prăjte.
Presară pesmet amestecat cu condimente peste rondele de vinete și de dovlecei pe care le gătești la cuptor sau la grătar.
Așa cum faci cașcaval pane cu pesmet, folosește și felii mai mari de ciuperci, pe care poți să le dai prin ou și apoi prin pesmet cu parmezan și să le prăjești rapid la tigaie.
Pregătește roșii umplute cu puțină carne tocată de pui, fiartă în prealabil, adaugă cașcaval ras, condimente, ouă bătute și deasupra pesmet. Apoi coace roșiile umplute la cuptor.
Cum se păstrează pesmetul
Cea mai bună metodă să păstrezi pesmetul fără să se înmoaie este să îl ții într-o pungă de hârtie perforată în partea superioară și să îl depozitezi într-un dulap din bucătărie bine aerisit și uscat.
Pesmetul nu se ține la frigider, deoarece se înmoaie, și nici în dulapurile de lângă aragaz. El poate rezista câteva luni fără să se strice, deoarece este complet deshidratat.
Află ce mai poți face cu pâinea veche și uscată!
foto: 123rf.com