Cuprins
Pasta de anșoa merge de minune cu pâine prăjită. Chiar dacă anșoa este mai scumpă decât alți pești la conservă, merită să cumperi din când în când și să pregătești rețete savuroase cu acest preparat.
Dar ce este de fapt anșoa? Nimic altceva decât banala hamsie. Conservele de anșoa sunt de fapt conserve de hamsii curățate, bine deshidratate, sărate din plin și înmuiate în ulei de măsline.
Cum se fabrică anșoa
Sicilienii au fost cei care au inventat anșoa, conservând hamsiile în sare, astfel încât gustul lor specific să fie pus mai bine în evidență.
Hamsiile se lasă la uscat timp de câteva zile, apoi se împachetează în sare pentru a fi complet deshidratate. Ulterior, hamsiile bine sărate se pun la borcan cu ulei de măsline sau cu ulei de floarea soarelui. Așa se obține anșoa, care capătă un gust delicios, care amintește de spuma sărată a mării.
Datorită faptului că este un proces îndelungat și necesită o cantitate mare de pește, conservele de anșoa sunt destul de scumpe. Dar prețul lor a crescut după ce tot mai mulți bucătari cu renume au început să folosească săratele anșoa pentru a da gust unor preparate pretențioase.
În comerț, vei găsi conserve cu fileuri de anșoa sau pastă de anșoa care se servește pe pâine prăjită sau care se adaugă în diverse sosuri.
În Spania, acest pește este numit bocquerones și este marinat în oțet, nu în ulei. În Italia, peștele se numește acciughe, iar în engleză este denumit anchovies. Numele anșoa pe care îl folosim în limba română este împrumutat din termenul francez anchois.
Valori nutritive
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/06/cum-folosesti-ansoa-in-retete-1024x828.jpg)
Hamsiile sunt pești mici, dar foarte gustoși și nutritivi. Cel mai mare beneficiu al consumului de hamsii sau anșoa este procentul ridicat de proteine. În plus, ele sunt surse importante de calciu, seleniu și vitaminele B3 (niacina) și B12. Iată ce valori nutritive are o porție din două fileuri de anșoa:
- Calorii: 95
- Proteine: 13 grame
- Grăsime: 4 grame
- Vitamina B3: 56% din doza zilnică recomandată
- Seleniu: 55% din DZR
- Vitamina B12: 16% din DZR
- Fier: 12% din DZR
- Calciu: 8% din DZR
Nu trebuie să uităm că anșoa sunt hamsii sărate, iar conținutul de sare este deosebit de ridicat. Cine folosește anșoa pentru a da gust unor sandviciuri, sosuri sau garnituri, trebuie să folosească anșoa în cantități mici și să evite să mai adauge sare în preparatele respective.
Cum să folosești anșoa în bucătărie
Fileurile de anșoa sau pasta de anșoa reprezintă o gustare delicioasă mai ales pe timpul verii, când pot fi combinate cu diverse legume și salate proaspete. Ea va aduce un plus de sare, dar și un gust ușor afumat, care amintește de un grătar cu pește la malul mării.
Anșoa merge de minune cu roșii, măsline, ardei gras, cu brânzeturi mai dulci și grase, cu maioneză și cu ouă fierte. Iată cum să folosești anșoa în diverse aperitive și salate.
Sosuri care se combină cu anșoa
Iaurtul mai gras, iaurtul grecesc sau maioneza pot fi îmbunătățite cu o linguriță de pastă de anșoa pentru un gust mai deosebit. Aceste sosuri pot fi folosite pentru sandviciuri cu pește sau pentru salate proaspete în care poți adăuga legume de vară sau diverse bucățele de pește precum tonul sau somonul.
Sandviciuri delicioase
Fileuri subțiri de anșoa pot fi adăugate la diverse sandviciuri care conțin salată verde, ouă sau maioneză, roșii, ardei gras sau castraveți. Poți pregăti sandviciuri cu cu fileuri de anșoa pe pâine prăjită, ulei de măsline și zeamă de lămâie sau sandviciuri cu roșii, salată verde și pastă de usturoi.
Mini aperitivele cu roșii, castraveți, maioneză și anșoa vor impresiona musafirii, dacă vrei să organizezi o petrecere cu un meniu mai deosebit.
Anșoa în salate
Câteva fileuri mici de anșoa pot fi adăugate în salatele de verdețuri, în salatele de roșii și ardei, alături de brânză și ouă fierte. Se stropește totul cu ulei de măsline și lămâie, cu un strop de piper și salata va fi delicioasă.
Paste cu gust de mare
Adaugă anșoa în paste. Vor merge de minune cu spaghette și linguini. După ce fierbi pastele, presară deasupra lor ulei de măsline, roșii uscate, anșoa și parmezan. Un adevărat deliciu.
Supe delicioase
Încearcă să adaugi pastă de anșoa la o supă cremă de roșii, în care mai pui și câteva rondele de ceapă roșie. Sau la o supă de pește, alături de roșii, usturoi și crutoane. Vei obține un gust deosebit!
Anșoa și pizza
Poate că ai servit deja pizza cu anșoa la restaurant, dar o poți face și acasă. Adaugă fileuri de anșoa, rondele de ardei gras și de ceapă, felii de roșii și mozzarella. Vei obține o pizza deosebită, care va fi apreciată de musafiri sau de familie.
foto: Pexels.com