În zilele caniculare, aerul condiționat este cea mai rapidă soluție să răcorești casa și să te bucuri de un confort termic adecvat. Cu toate acestea, pentru mulți dintre noi, aerul condiționat a devenit un lux. Prețul la energia electrică este în creștere, iar consumul crește și el o dată cu temperaturile.

Cât te costă aerul condiționat într-o lună de vară

Aparatul de aer condiționat este cel mai mare consumator de energie din casă în lunile de vară, în iulie și august. Specialiștii în energie susțin că aerul condiționat consumă aproximativ 17% din consumul anual al unei gospodării.

Mulți români folosesc intens aerul condiționat în zilele caniculare, iar consumul de energie într-o singură lună poate echivala cu energia consumată de un frigider pe un an întreg.

Cum să faci economie când pornești aparatul de aer condiționat

Vii obosită de la serviciu, însetată și încălzită de temperaturile de peste 30 de grade de afară. Este firesc să apeși imediat pe telecomanda aerului condiționat și să setezi o temperatură cât mai mică pentru a răcori imediat casa. Dar acest gest te costă cel mai mult!

Iată cum să folosești aparatul de aer condiționat pentru a consuma cât mai puțină electricitate!

  • Curăță filtrele aparatului odată la două luni, deoarece contează foarte mult ca aparatul să funcționeze în stare optimă;
  • Setează o temperatură cuprinsă între 21 și 25 de grade, dacă vrei să răcorești casa mai repede, și lasă aerul condiționat să funcționeze astfel doar 30 de minute;
  • Setează apoi o temperatură cu 3 – 4 grade mai mică decât temperatura de afară, pe prima treaptă a ventilatorului (low fan), și poți lăsa aerul condiționat să funcționeze astfel câteva ore;
  • Spre exemplu, dacă afară sunt 32 de grade la prânz, poți seta aerul condiționat pe 26 sau 27 de grade și diferența îți va asigura un confort termic bun, fără să consume prea mulți kilowați;
  • Aparatul de aer condiționat răcește aerul și elimină umezeala din casă, astfel că nu este nevoie de o temperatură prea scăzută pentru a te simți bine în casă;
  • Cu cât aparatul de aer condiționat este setat mai rece și pe o treaptă superioară de ventilație, cu atât va consuma mai mult!  

Sfaturi utile pentru aerul condiționat

  • Achiziționează un aparat modern, economic, cu tehnologia inverter;
  • Închide ușile și ferestrele când îl pornești
  • Trage draperiile și fă umbră în toata casa pentru a se păstra răcoarea mai mult timp;
  • Pune aparatul pe pauză, dacă ai răcorit suficient încăperea și așteaptă măcar o oră înainte de a-l porni dinnou, ideal ar fi două ore!