Acoperă oalele când gătești

Dacă pui ceva la fiert, chiar și o simplă oală cu apă, acoperă vasul cu un capac și legumele sau carnea vor fierbe aproape de două ori mai repede. Dacă nu gătești la capac, energia calorică se va risipi și tot ce ai în oală va necesita mai mult timp să se fiarbă.

Folosește minimum de apă

Când pregătești legumele pentru o tocăniță sau cartofi pentru un piure, folosește apă doar atât cât să le acopere. Vei vedea că apa va ajunge mai repede la punctul de fierbere, iar legumele vor fi mai gustoase într-o cantitate mai mică de apă.

Folosește cuptorul doar când este necesar

Ca să nu arzi gazul sau să nu consumi curentul degeaba, este indicat să folosești cuptorul doar pentru o cantitate mai mare de hrană. Ține cont că ochiul de la aragaz consumă de cinci ori mai puține gaze, decât cuptorul.

Cuptor preîncălzit? Doar dacă e nevoie

În multe rețete găsești recomandarea de a încălzi cuptorul înainte de a găti ceva la el. Dar nu întotdeauna este necesar, doar dacă trebuie să coci o plăcintă sau prăjituri cu aluat dospit.

Decongelează carnea din timp

Cea mai bună metodă de a decongela carnea este să o ții câteva ore înainte la frigider, pentru a se dezgheța la o temperatură scăzută. Doar dacă ești prea grăbită, poți folosi funcția de decongelare a cuptorului cu microunde, dar nu faci decât să consumi mai mult curent electric. Și nu pune preparatele congelate direct în tigaie, pentru că necesită mai mult timp să se încălzească.

Oale potrivite pentru fiecare fel de mâncare

Este bine să ai în casă un set de oale de mărimi diferite. Nu folosi o oală prea mare pentru o cantitate mică de ciorbă sau de tocană, pentru că va necesita mai mult timp până se va găti mâncarea.

credit foto: Thinkstock