• Dacă talpa fierului este ”lipicioasă”, încinge fierul și calcă o folie de aluminiu sau o coală albă de hârtie presărată cu sare.
  • Talpa ușor murdară a fierului de călcat se curăță și cu praf de cretă. Înmoaie o lavetă fină în apă caldă și apoi în praf de cretă și freacă bine talpa de metal până își recapătă luciul.
  • Înmoaie murdăria de pe talpa fierului cu apă caldă și balsam de rufe folosind un burete. După ce s-a înmuiat bine, lustruiește cu sare fină de bucătărie, fără să pornești fierul.
  • Dacă pe talpa fierului au apărut mici pete de rugină, amestecă câteva linguri de oțet cu nisip foarte fin sau cu un praf de curățat de la bucătărie. Freacă bine talpa cu acest amestec folosind un burete sau o lavetă mai groasă.

Așa elimini depunerile de calcar de pe fierul de călcat

Problema frecventă a fiarelor de călcat cu aburi este piatra care se depune în orificii. Iar, când orificiile se desfundă brusc în timp ce calci, piatra îți poate murdări hainele delicate. Ca să scapi de această problemă, toarnă în rezervorul fierului o soluție făcută din 1/3 ceașcă de oțet și 1/3 ceașcă de apă. Încălzește fierul și lasă-l câteva minute să scoată aburi. Deconectează-l de la priză și lasă-l pe un suport de metal sau pe o farfurie să se scurgă bine de apă.

În loc de oțet, poți folosi 1/3 zeamă de lămâie și 2/3 apă. Toarn-o în rezervor, încinge fierul și pune-l pe un suport deasupra chiuvetei să elimine toți aburii. Repetă operația până când se desfundă toate orificiile.