Verbena, petuniile sau muşcatele curgătoare înfloresc bogat în ghivece suspendate, atârnate într-un loc ferit de razele fierbinţi ale soarelui. Gama de culori este extrem de bogată şi multe specii au florile pictate în nuanţe pastelate combinate.
Plantele vor creşte spectaculos dacă le oferi ghivece spaţioase, din sârmă împletită, căptuşite cu pâslă. Astfel de ghivece sunt uşoare şi permit o bună aerisire a pământului, dar trebuie udate mai frecvent decât ghivecele din lut sau din plastic. Iată câteva dintre cele mai frumoase flori curgătoare, cu care îţi poţi îmbogăţi balconul pe timpul verii.
► VERBENA
Mare iubitoare de lumină, verbena poate fi găzduită într-un loc însorit, în care alte flori nu ar rezista. Este o floare puţin pretenţioasă, atâta vreme cât pământul este menţinut umed şi este ferită de vânt. Înfloreşte toată vara şi la începutul toamnei, dacă vremea rămâne caldă, cu o scurtă întrerupere în zilele toride.
Sfat: unele specii de verbena sunt perene, aşa că toamna pot fi tunse scurt şi acoperite cu mraniţă şi frunze uscate, să reziste peste iarnă în balcoane.
►LOBELIA
Înfloreşte până la sfârşitul lui septembrie şi îmbracă marginea ghivecelor în cascade de clopoţei albaştri. Suportă soarele, dar se simte mult mai bine în spaţiile parţial umbrite şi răcoroase, în balcoanele orientate spre nord. Trebuie udată frecvent, în fiecare dimineaţă, în zilele călduroase, pentru că îşi pierde repede florile în pământul uscat. Ar fi bine să o tunzi regulat, în fiecare lună, să crească stufoasă şi să facă mai multe flori. Sfat: ar fi bine să amesteci în pământul destinat lobeliei bile din perlit care menţin umiditatea crescută mai mult timp.
►FLOAREA EVANTAI
O găseşti în magazine şi după numele ştiinţific „scaevola” şi o vei recunoaşte uşor după forma de evantai, cu cinci petale. Gama de culori cuprinde nuanţe de albastru şi bleu luminos, asemeni florilor de nu-mă-uita. Este o plantă originară din Australia, iubitoare de căldură şi de soare. Suportă uscăciunea, dar ar fi bine să nu o laşi să sufere de sete. Se va acomoda repede în balcoanele însorite şi va rezista peste iarnă, dacă este tunsă scurt şi acoperită cu frunze şi pânză de sac.
Sfat: are nevoie de fertilizatori solubili bogaţi în nitrogen, dar fără fosfat, odată la două sau trei săptămâni.
►MUŞCATELE CURGĂTOARE
Originare din Africa de Sud, muşcatele curgătoare sau pelargonium au devenit cele mai răspândite flori de apartament. În ghivecele suspendate, ele au nevoie de locuri însorite şi de apă atât cât să nu sufere de sete. Pot înflori până toamna târziu, dacă le hrăneşti cu fertilizatori odată la trei săptămâni.
Sfat: taie ramurile sub frunza unde s-a aflat floarea, ca să se ramifice şi să devină o tufă bogată.
► PETUNIILE
Varietatea de petunii pentru ghivece suspendate a devenit deosebit de bogată. De la cele cu flori mari, cât palma, la cele îmbrăcate într-o puzderie de flori mici şi delicate, petuniile sunt cele mai răspândite flori pentru balcoane. Sunt rezistente la căldură şi soare, dar au nevoie de mai multă apă şi fertilizatori, faţă de petuniile de grădină. Sfat: foloseşte fertilizatori solubili în apă odată la două săptămâni, să te bucuri de o tufă viguroasă şi plină de flori.