Cuprins
Este foarte important să faci mișcare zilnic, sub o formă sau alta, să nu devii sedentar, mai ales dacă ai un job de birou sau dacă ești vânzătoare și stai mult timp în picioare pe raion. La fel de important este și momentul potrivit să faci mișcare!
Fie că vrei să scapi de kilogramele acumulate, fie că vrei doar să te menții în formă sau să îți întărești imunitatea, mișcarea este esențială, cu atât mai mult dacă este făcută în aer liber. Indiferent de vârstă, trebuie să încercăm să facem mișcare zilnic, cel puțin 20 de minute pe zi. Unii sportivi susțin că cele mai eficiente exerciții fizice sunt dimineața, alte persoane se simt mai bine dacă fac sport după amiaza, după orele de serviciu.
Cum îți adaptezi programul zilnic
Cel mai bun moment al zilei să faci mișcare ține de programul tău zilnic. Dar, dacă ești o persoană matinală, atunci încearcă să faci mișcare dimineața, cel puțin 20 – 30 de minute, în intervalul orar 7 – 9. Ține cont de faptul că mușchii sunt mai rigizi dimineața și încălzirea durează mai mult.
Dacă ești o persoană foarte ocupată dimineața și cu mai mult timp liber după amiaza, atunci încearcă să incluzi mișcarea zilnică în intervalul orar 17 – 19. Ține cont de faptul că după amiaza s-ar putea să fii prea obosită, de aceea nu este bine să amâni sportul la ore târzii seara, spre exemplu după orele 20 sau 21.
Să faci mișcare în funcție de ritmul circadian
Acest concept, ritmul circadian reprezintă totalitatea proceselor biologice care se desfășoară în cursul unei zile. Ceasul biologic, cum mai este denumit de unii cercetători, ne cere două perioade de odihnă în decurs de aproximativ 24 de ore. Perioada cea mai lungă este pe timpul nopții, iar perioada mai scurtă este necesară după amiaza.
Mulți dintre cei care au timp să doarmă cel puțin o oră după amiaza susțin că sunt mai odihniți, mai puțin stresați și mai concentrați asupra sarcinilor zilnice, ceea ce nu ne miră deloc. Și creierul și corpul nostru au nevoie de o scurtă fereastră de odihnă în timpul zilei.
Așadar, ține cont de ceasul tău biologic sau de ritmul tău circadian să găsești momentul cel mai potrivit pentru a face mișcare. Dacă simți că sportul practicat dimineața mai mult te obosește și simți nevoia să te odihnești, în loc să fii plină de energie, mai bine alegi o oră după amiaza pentru a face exerciții fizice.
Dacă ai tendința să te odihnești timp de o oră după masa de prânz, este foarte sănătos! Fă-ți un program în care masa de prânz să fie luată între orele 12 și 14, odihna de după amiaza să nu depășească ora 15, astfel încât să poți face sport între orele 17 și 18.
Cand arzi mai multe calorii?
Dacă reușești să faci mișcare după amiază, sportul va înviora creierul și vei avea din nou poftă de viață și energie pentru diverse activități până la lăsarea serii.
În plus, ora de sport sau mișcare de după amiază te ajută să arzi cele mai multe calorii, deoarece mușchii sunt încălziți și necesită mai multă energie, iar temperatura corpului este mai ridicată. Profită de intervalul ora 17 – 19 să faci mișcare și adoptă un regim alimentar ușor la cină. După două săptămâni vei începe să slăbești, fără să ții diete complicate și fără să eforturi prea mari, doar cu mese sănătoase, cu puțină pâine și puține grăsimi și cu multă mișcare!