Cuprins
Când ne gândim la ”mărul lui Adam” ne gândim la facerea lumii și la grădina Edenului, la ispita căreia nu i-au putut rezista Adam și Eva, primii oameni concepuți de Dumnezeu. Mărul lui Adam este o expresie complexă, cu semnificații religioase, dar și psihologice sau anatomice.
Mărul lui Adam: de ce este mai evident la bărbați!
Din punct de vedere anatomic, mărul lui Adam este o proeminență ușor de observat în partea mediană a gâtului la bărbați. La femei este mult mai mică și aproape insesizabilă, în schimb la bărbați este mult mai accentuată și iese bine în evidență.
O legendă de inspirație religioasă spune că o bucată din măr i s-a oprit lui Adam în gât, fiind otrăvită, când a mușcat dintr-un fruct desprins din pomul cunoașterii. De atunci, bărbații au fost însemnați cu această proeminență, să nu uite niciodată cum au pierdut Raiul și toate binefacerile lui.
Dar ce este de fapt mărul lui Adam din punct de vedere anatomic? Este un cartilaj care protejează partea din față a gâtului. Când ne naștem, acest mic cartilaj are forma unei cărți deschise la un unghi de 120 de grade. Pe măsură ce creștem, în timpul pubertății, la băieți această ”carte” se închide, cartilajul se strânge la un unghi de 90 de grade pentru a deveni mai rigid. La fete, nu se percepe nicio schimbare.
În plus, la băieți, acest cartilaj se îngroașă, își mărește volumul și devine proeminent. La unii bărbați este chiar foarte proeminent și are legătură cu tulburările hormonale din timpul pubertății. Din cauza secreției de testosteron, cartilajul respectiv devine mai dur și mai puternic. În același timp, vocea se îngroașă la bărbați, în timp ce la femei tonul rămâne mai blând.
Oamenii de știință au avansat ipoteza conform căreia natura a construit acest cartilaj proeminent și dur în cazul bărbaților pentru a le proteja laringele în timpul vânătorii și al luptelor.
Mărul lui Adam și conotațiile religioase
Așa cum spune legenda, se pare că o bucată din mărul otrăvit de șarpe i-ar fi rămas lui Adam în gât. Când a mușcat din măr, el a auzit vocea ca un tunet al lui Dumnezeu: ”Ce faci, Adame! Mi-ai încălcat porunca!”
Atunci, Adam s-a speriat puternic, iar bucata de măr a rămas blocată în gât pentru totdeauna. Așa au explicat multă vreme creștinii protuberanța stranie de la gâtul bărbaților, până când s-a dezvoltat medicina și a fost descoperită adevărata cauză anatomică.
Principalul lui scop este acela de a închide traheea când înghițim ceva. Mărul lui Adam se ridică, atunci când înghiți, apoi coboară pentru a lăsa aerul să pătrundă pe trahee spre plămâni. Procesul nu diferă cu nimic de la bărbați la femei, chiar dacă la bărbați acest cartilaj este mult mai dezvoltat.
Conotațiile psihice și mistice
Expresia mărul lui Adam a căpătat în timp noi semnificații. Ea reprezintă astăzi o ispită, o tentație sau o ofertă prea generoasă pentru a fi refuzată. Așa cum spune Biblia, Adam și Eva au încălcat porunca lui Dumnezeu și au gustat din poamele copacului cunoașterii. În mod tradițional, el este asociat cu un măr, deși în Biblie nu este scris ce fel de copac sau de pom era. Așadar, mărul lui Adam este o ispită, căreia nu îi putem rezista, dar una periculoasă.
Se mai spune despre bărbații care au mărul lui Adam bine dezvoltat că sunt mult mai direcți, brutali și chiar violenți. Această protuberanță este destul de neplăcută din punct de vedere estetic și se pare că are legătură sau transmite un mesaj controversat despre caracterul bărbaților. Cu cât este mai groasă și ieșită în evidență, cu atât te poți aștepta ca bărbatul respectiv să fie mai brutal, lipsit de răbdare și de înțelegere… fapt ce poate fi explicat și prin concentrația mai mare de testosteron.
foto: Pexels.com