CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Fructele de avocado sunt neobișnuite pentru consumatorii din România, dar au cucerit și aici o mulțime de oameni adepți ai alimentației variate și sănătoase.

Avocado nu este nici dulce, nici suculent, nici parfumat. El are o pulpă plină și o consistență grasă. Îți lasă impresia că ai mânca un soi de margarină cu aromă de fructe verzi.

Cu toate acestea, grăsimile pe care le conține avocado sunt foarte bune și sănătoase și sunt recomandate de nutriționiști. Există și precauții sau contraindicații pentru fructele de avocado, dar ele sunt mai puține decât beneficiile pe care le au.

Combinația de avocado cu lămâie, cea mai populară

Fructele de avocado bine coapte au coaja mov sau verde închis, unele chiar maronii, în funcție de soi. Ele au formă de pară, o pulpă consistentă și un singur sâmbure lemnos, ca o bilă.

Gustul de avocado este o combinație stranie între unt, nuci, semințe și arome de ierburi crude, drept pentru care nu toată lumea se poate obișnui cu el.

În schimb, dacă este preparat cu diverse condimente potrivite, cu suc de lămâie și sare, devine un aliment delicios, care îți oferă energie și nutrienți cât o masă de prânz consistentă.

Combinația de avocado cu lămâie rămâne dea mai populară, urmată de combinația cu roșii și usturoi. Iar sosul guacamole, cu roșii, lămâie, usturoi, iaurt și ardei iute rămâne preferatul celor mai mulți consumatori de avocado.

Ce contraindicații au fructele de avocado

Orice nutriționist recomandă consumul moderat de avocado, în medie 2 – 3 fructe mari pe săptămână din care poți face mai multe preparate simple și gustoase.

Consumat în cantități mari, avocado poate declanșa dureri de stomac și iritații gastrice și poate influența metabolismul, ducând la acumularea kilogramelor.

Avocado este interzis femeilor însărcinate și celor care alăptează pentru că poate provoca dureri și colici la bebeluși.

Persoanele sensibile, cu o piele care se irită ușor, sau cele alergice este bine să evite consumul de avocado, dacă știu că pot avea probleme. Unele enzime din avocado provoacă iritații ale pielii și eczeme în cazul persoanelor sensibile.

De asemenea, persoanele care nu suportă alimentele grase și cele care au probleme cu ficatul este bine să evite fructele de avocado care le pot provoca greață.