N-ai vrea să mănânci friptură cu gust de piele tăbăcită! Aceasta ar fi riscul dacă ții carnea în congelator prea mult timp și te gândești să o gătești peste vreo 2 sau 3 ani. Iată un ghid care te va ajuta să păstrezi alimentele în congelator pentru o perioadă optimă, în care gustul lor nu este alterat.
Carnea tocată de vită sau de porc
Se păstrează cel mai bine ambalată în folie de aluminiu sau în pungi vidate și se congelează pentru maximum 3 sau 4 luni de la cumpărare.
Carnea de pasăre
Se împachetează în pungi vidate sau în folie alimentară și se poate păstra în congelator timp de 9 luni. Dar este bine să fie consumată mai devreme, pentru a avea același gust ca puiul proaspăt.
Fructele și legumele proaspete
Se pot clăti cu apă rece și oțet, pentru a combate sporii de ciuperci, și pot fi împachetate în folie de plastic sau în pungi vidate. Se păstrează înghețate între 8 și 12 luni.
Pâinea
Și pâinea se numără printre alimentele care pot fi păstrate în congelator. După decongelare, în jumătate de oră, va avea un gust și un miros plăcut, de pâine proaspăt coaptă. Ce trebuie să faci? De cum o cumperi, înfășoară pâinea în folie de plastic și pune-o în sertarul de sus din congelator. Poate fi păstrată între 3 și 6 luni.
Cât timp să păstrezi alimentele în congelator
Supele și ciorbele
Puse în recipiente din plastic pe care le poți închide ermetic, supele pot fi congelate 2 sau 3 luni.
Peștele gras precum somonul sau macroul
Rezistă la congelator între 2 și 3 luni.
Peștele slab precum păstrăvul sau codul
Rezistă congelat până la 6 luni.
Albușul de ou
Stă bine în cutii de plastic și poate fi congelat 12 luni.
sursa foto: 123rf.com