Medicii veterinari sunt rezervați și nu recomandă carnea crudă sau organele pentru animalele de companie decât în anumite situații și numai dacă acestea provin din surse sigure. Pericolul infestării cu paraziți interni sau cu bacterii precum E-coli sau Salmonella este ridicat, în cazul în care animalul tău primește hrană crudă.

Pe de altă parte, oasele și carnea neprocesate, precum și organele crude au certe beneficii pentru câini și pisici. Dar la acestea trebuie adăugate și preparate pe bază de legume și orez pentru a le oferi o dietă echilibrată.

Ce beneficii are hrana crudă

Mulți stăpâni de animale încep să se ferească de hrana din comerț, de teamă că ar putea conține prea mulți aditivi și substanțe sintetice care ar putea dăuna sănătății. Pe de altă parte, carnea crudă are avantajele ei, întărește imunitatea organismului, menține o piele sănătoasă și o blană frumoasă și curăță dantura.

Dar beneficiile ei se resimt numai dacă este oferită animalelor în combinație cu mici bucăți de organe precum rinichi sau ficat și cu legume sau cereale preparate termic. În cazul câinilor, este mult mai indicat să se ofere oase cu tot cu carne și cartilaje, decât bucăți simple de carne.

Dacă îți hrănești pisica sau câinele doar cu piept de pui crud, spre exemplu, acesta nu are beneficii prea mari pentru animalul tău și nu conține întreaga gamă de minerale și vitamine de care are nevoie.

Ce riscuri prezintă dieta pe bază de carne nepreparată

Infestarea cu paraziți intestinali și cu bacterii este unul dintre cele mai mari riscuri la care este expus atât animalul, cât și stăpânul care îi pregătește mâncarea.

Pe de altă parte, dacă îi oferi oase prea mici și ascuțite sau pe care le poate sparge, există riscul să se înece și să se rănească grav.

În plus, o dietă compusă doar din carne crudă pe o perioadă mai lungă de timp este riscantă pentru animale, deoarece ele nu primesc toți nutrienții de care au nevoie.

Cele mai bune combinații pentru o hrană echilibrată

Este mult mai indicată hrana crudă amestecată cu cereale, legume, calciu și vitamine care se găsește deja în comerț, de obicei congelată sau conservată la rece. Poți pregăti și tu acasă o astfel de hrană.

Folosește bucăți de carne de crudă, cereale și legume fierte, ouă crude și iaurt, mărunțite și amestecate pentru a fi pe placul animalelor tale.

Împarte hrana în mai multe porții și ține-o la congelator câteva zile.

Ai grijă să cumperi carnea dintr-o sursă sigură și să dezinfectezi bine cuțitele cu care o tai.

sursa foto: Shutterstock