Fie că latră prea mult și prea des, fie că cerșește mâncare sau începe să roadă prin casă, câinii de companie trebuie corectați din timp. Dacă ai răbdare și ești fermă cu micul tău prieten, îl poți învăța orice!

Latră prea mult?

Dacă micul tău patruped și-a făcut un obicei să latre prea mult din diverse motive, fie că este supărat, fie că se sperie de ceva sau este bucuros, trebuie să intervii și să încerci să corectezi această problemă de comportament.

În primul rând, trebuie să depistezi cauza. Poate că el încearcă să te avertizeze că se întâmplă ceva sau este bucuros și încearcă să îți atragă atenția, poate că se plictisește sau îl enervează un obiect sau cineva din familie.

Urmărește-l ori de câte ori devine agitat și latră mai mult, află cauza și încearcă să îl controlezi prin comenzi scurte și ferme. Nu te enerva când vorbești cu el și nu țipa la câinele tău. Folosește un ton calm și încearcă să ai o atitudine hotărâtă, ca să înțeleagă că tu ești ”șefa”.

Câinii de companie încep să roadă prin casă?

Câinilor le place foarte mult să roadă, iar obiceiul acesta vine din instinct. Este sănătos să roadă, de aceea este bine să aibă la dispoziție jucării speciale din sfoară, cauciuc sau latex. Mai grav este când încep să roadă picioarele de la scaune, patul, covoarele sau încălțămintea ta.

Câinii de companie încep să roadă diverse lucruri prin casă dacă nu au jucării, dacă se plictisesc sau sunt stresați.

De îndată ce observi că începe să roadă ceea ce nu trebuie, cumpără o nouă jucărie și abate-i atenția. Învață-l cu răbdare și calm să roadă doar jucăriile lui și ceartă-l pe un ton hotărât și dur când trece la pantofi sau la lucrurile din casă.

Cerșește orice mănânci?

Resturile de la masa ta nu sunt sănătoase pentru câine. Alimentele noastre fie conțin prea multă sare, fie prea mult zahăr, fie grăsimi pe care câinele tău nu trebuie să le mănânce. Altfel apar probleme digestive sau se îngrașă în exces.

Este greu să îi reziști când cerșește mâncare din farfuria ta, dar nu trebuie să îl încurajezi. Specialiștii ne recomandă să nu îi oferim prea des câinelui bucățele din porția noastră, ci să îi punem hrană specială în farfuria lui când familia se așază la masă.

Fie închizi ușa la bucătărie când mănânci și ții câinele la distanță, fie îi dai porții mici din mâncarea lui, drept răsplată că așteaptă cuminte să termini tu de mâncat.

foto: Shutterstock