Dacă ai fost vreodată la un tratament la un cabinet de estetică, atunci ştii că sauna facială este un pas foarte important. Ei bine, nu este obligatoriu să mergi la salon ca să te bucuri de efectele unei saune faciale, ci o poţi faci chiar la tine acasă. Fie poţi investi într-un aparat special pentru saună facială, fie poţi să foloseşti metoda mamelor noastre: să stai cu faţa deasupra unui vas cu apă fierbinte, cu capul acoperit de un prosop. Indiferent ce preferi, sauna facială are beneficii uimitoare. Iată care sunt câteva dintre ele.

Curăţă porii

Aburul fierbinte îţi va deschide și îţi va curăţa porii de impurități, ceea ce este extraordinar, mai ales pentru persoanele care suferă de acnee sau alte tipuri de probleme dermatologice care au la bază porii blocaţi. Indiferent că eşti sau nu predispusă la erupții acneice, este o idee bună să foloseşti sauna facială. Aburul deschide porii care eliberează rezidurile din interior. După ce ai trecut prin acest pas, poţi aplica liniştită produsele pentru ingrijirea tenului care sunt adecvate tipului tău de piele. 

Tratamentele faciale devin mai eficiente

Deschiderea porilor, datorită aburului fierbinte, are şi alte avantaje în afară de curăţarea lor. Dacă după ce stai la abur câteva minute aplici o mască, efectele sale vor fi și mai evidente, deoarece pielea absoarbe nutrienţii şi substanţele active mai ușor. În plus, aburul va dilata vasele de sânge, ceea ce îţi va îmbunătăți circulația sângelui. Acest lucru îmbunătățește în general aspectul tenului. Pielea va fi mai hidratată, mai fină şi mai strălucitoare.

Hidratare intensă

O saună facială ajută, de asemenea, la hidratarea tenului, în mod natural, fără niciun fel de alte substanţe chimice. Pe de altă parte, aburii calzi din saună joacă un rol semnificativ în reducerea semnelor de îmbătrânire. Vei vedea imediat diferenţa, mai ales dacă ai tenul devitalizat şi uscat. 

Reduce inflamaţia

Ochi umflaţi, iritaţii sau coşuri inflamate? O sesiune de saună facială te poate ajuta să scapi de aceste probleme. Prin efectul de dilatare şi se intensificare a circulaţiei, aburul cald te poate ajuta să scapi de inflamaţiile de la nivelul suprafeţei pielii, aşa că merită să-ţi faci timp pentru un asemenea tratament. 

Ameliorează aspectele semnelor şi cicatricilor

Un ten care păstrează semnele episoadelor acneice din trecut sau care are cicatrici de pe urma unor afecţiuni dermatologice poate fi o problemă pentru multe doamne. Din fericire, sauna facială ajută şi în acest sens. Din păcate, nu este o soluţie miraculoasă, dar dacă repeţi tratamentul, după câteva luni poţi observa schimbări pozitive. 

Are şi ale beneficii generale

Sauna facială ajută şi la alte probleme care au ca efect secundar un ten neatrăgător. De exemplu, te ajută să scapi de congestia nazală sau cea a sinusurilor, mai ales dacă în apă adaugi un pliculeţ de ceai de mentă sau de rozmarin. De asemenea, te poate ajuta şi să te bucuri de cel mai grozav tratament de înfrumuseţare: somnul. Adaugă în apa din aparatul tău de saună facială sau din vas un pliculeţ de ceai de lavandă şi apoi relaxează-te. O să te bucuri de un somn cu adevărat odihnitor care te va ajuta întotdeauna să arăţi bine. 

Sauna facială este un tratament simplu, la îndemâna oricui, care are efecte uimitoare, aşa că merită să-l încerci şi tu!

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Douglas