Ustensilele de bucătărie din plastic alb precum robotul de bucătărie, mixerul sau mașina de tocat se îngălbenesc frecvent de la sucurile din legume și carne. Au și câteva părți unde nu pătrunde buretele și nu pot fi curățate ușor. Iată ce poți face pentru a le păstra la fel de frumoase ca la început.
- Unge părțile îngălbenite cu puțin ulei și pune în cuva robotului un cartof crud feliat. Pornește robotul și lasă-l să meargă câteva minute. Sucul bogat în amidon al cartofului va curăța petele galbene și va reda culoarea albă a părților din plastic.
- După ce ai tocat de mai multe ori carne, pune în mașina de tocat și o lămâie, cu tot cu coajă, tăiată în sferturi. Zeama de lămâie și coaja vor curăța foarte bine grăsimea și resturile de carne care rămân pe cuțitele circulare.
- Resturile de carne și legume de pe capacele robotului sau de pe părțile mai greu de spălat pot fi îndepărtate cu o periuță de dinți, după ce au stat la înmuiat 30 de minute în apă cu bicarbonat de sodiu.
- Obiectele din oțel inoxidabil își vor recăpăta strălucirea dacă sunt frecate cu o jumătate de lămâie și cu sare.
- Vasele din plastic pătate de morcovi sau de roșii trebuie lăsate la înmuiat într-o soluție dintr-un litru de apă și 200 ml de înălbitor de rufe. Apoi, trebuie clătite cu apă caldă și spălate cu detergent de vase. La final, vor mirosi mai frumos, dacă le freci și cu lămâie.
- Răzătoarea din inox își păstrează luciul frumos dacă răzuiești din când în când câte un cartof crud, care va îndepărta resturile de brânză sau de alte alimente.
- Ustensilele din inox mai pot fi curățate și cu apă minerală puternic acidulată. Lasă obiectele la înmuiat în apă minerală până iese tot acidul, apoi spală-le cu detergent obișnuit de vase.
- Dacă ai multe vase din aluminiu, le poți reda luciul alb dacă le freci cu acid tartric, folosit la corectarea acidității vinului sau la compoturi și gemuri pentru a preveni oxidarea fructelor.
sursa foto: Flickr.com