1. Cum fierbi ouăle sparte

Chiar dacă s-au spart, ouăle pot fi fierte fără să se scurgă albușul dacă adaugi câteva linguri de oțet în apă. Oțetul coagulează albușul și conținutul oului se fierbe fără să se irosească nicio picătură.

2. Cum cureți pălăria de paie

Vara s-a încheiat și pălăria de paie cu care ai fost la mare are nevoie de puțin lustru, înainte să o depozitezi în dulap pentru sezonul viitor. Folosește o perie moale de haine și curăță bine pălăria de urmele de nisip. Stoarce zeama de la o lămâie și curăță bine pălăria, mai ales zonele pătate de transpirație, folosind un burete. După ce se usucă, va fi mai curată și mai deschisă la culoare.

3. Cum revitalizezi florile ofilite

Dacă te-ai plimbat prea mult prin oraș cu florile cumpărate de curând și acestea s-au ofilit, când ajungi acasă pune-le într-o vază cu apă ușor fierbinte. Apa caldă va dilata tulpinile și plantele vor absorbi mai repede apa de care au nevoie. Mai poți adăuga și o linguriță de zahăr.

4. Cum protejezi vazele de mari dimensiuni

Dacă ai vaze din lut sau din cristal de mari dimensiuni prin colțurile camerei, toarnă în interiorul lor nisip sau pietricele de marmură să fie cât mai stabile. Astfel, chiar dacă le lovești din întâmplare, nu le vei dărâma prea ușor.

5. Cum previi decolorarea hainelor

Cea mai simplă și ieftină soluție să nu se mai decoloreze tricourile sau așternuturile din bumbac este sarea. Ține hainele colorate în apă cu sare câteva ore înainte de a le spăla.

6. Cum cureți petele de cerneală

Dacă te-ai pătat cu cerneală, înmoaie imediat zona pătată în lapte și lasă haina să stea câteva ore. Apoi spală cu un detergent de calitate și cerneala va dispărea ca prin farmec.

7. Cum tai felii subțiri de pâine

Chiar dacă ai cumpărat o franzelă proaspătă pe care cu greu o poți tăia în felii subțiri, folosește un cuțit încălzit în apă fierbinte. Dacă lama cuțitului este fierbinte, vei tăia mai ușor feliile la dimensiunea dorită.

credit foto: www.foter.com