Regina nopții este o specie de tutun!

Oricât ar fi de surprinzător, regina nopții este un soi de tutun, dar un tutun cu frunze mult mai mici și cu flori deosebit de parfumate. Este o plantă perenă, originară din America de sud, de prin părțile Argentinei. La fel ca și tutunul, planta secretă prin toți porii o substanță lipicioasă menită să o apere de insecte.

S-a adaptat și în climatul nostru temperat

Regina nopții sau nicotiana, cum mai este numită, s-a adaptat încă din secolele XVII – XVIII la climatul temperat al Europei. Deși moare iarna, pentru că nu suportă temperaturi sub 5 grade, vara va renaște din semințele împrăștiate de vânt.

Forile ei pot avea diverse culori

Cea mai răspândită și parfumată specie de regina nopții este cea cu flori albe. Dar există soiuri noi cu flori roz, liliachii, mov sau trandafirii, deosebit de atrăgătoare. Sunt mai puțin parfumate, deoarece culoarea răpește de obicei parfumul, când creezi o plantă nouă, dar sunt atrăgătoare în grădină și se deschid tot la apus.

De ce se simte parfumul numai seara?

Nicotiana iubește soarele și căldura, rezistă bine în terenurile mai aride și pe secetă, dar florile ei se închid în timpul zilei. Ele încep să se deschidă după apusul soarelui și încep să emită un parfum mai puternic pe înserat, pentru a atrage o altă categorie de insecte polenizatoare decât albinele. Se pare că regina nopții sau petuniile parfumate (care miros mai puternic noaptea) preferă să fie vizitate de molii și alți fluturi de noapte, decât de albinele care adună polenul ziua.

Vârful plantei trebuie ciupit

Regina nopții are tendința să crească înaltă, uneori ajungând la un metru. Dar, în aceste condiții, face puține flori. Când planta trece de 30 cm și are deja câteva flori, trebuie să ciupești vârful ramurei principale, ca să se ramifice și să facă mai multe buchete florale.

sursa foto: 123rf.com