În restaurante și bucătării nu există maioneza tăiată! Chiar dacă s-a tăiat, există câteva soluții să o repari și să nu prăpădești ouăle și celelalte ingrediente pe care le-ai folosit.
Una dintre aceste soluții am încercat-o și noi și o poți urmări în clipul nostru. Pe celelalte, le folosesc și bucătarii șefi, astfel că le poți încerca și tu cu încredere.
Cea mai simplă soluție să salvezi maioneza tăiată
Pune deoparte maioneza tăiată și folosește un alt gălbenuș pentru a începe o maioneză nouă. Secretul este să pui o linguriță de muștar chiar de la bun început și să omogenizezi bine cu gălbenușul, turnând apoi uleiul în fir subțire.
De îndată ce noua maioneză a crescut în volum și a devenit mai consistentă, poți adăuga treptat câte o lingură sau două din maioneza tăiată. Cele două se vor omogeniza perfect și vei obține o maioneză gustoasă și bine legată.
Alte 2 soluții sigure să repari maioneza tăiată
Adaugă o linguriță sau două de apă fierbinte și continuă să amesteci energic maioneza, după ce s-a tăiat. Probabil ai folosit prea mult ulei sau ai pus mai multă apă decât era necesar, pentru a o face mai pufoasă, dar s-a tăiat. Apa fierbinte ajută la coagularea gălbenușului și acesta se omogenizează mai bine cu uleiul.
Adaugă zeamă de lămâie și continuă să amesteci în maioneză, până când vezi că începe să se omogenizeze, apoi poți continua cu ulei turnat în fir subțire.
imagine: Libertatea pentru femei/ Adina Stănilă