Tusea seacă poate avea mai multe cauze

Răceala este principala cauză a tusei seci, neproductive, însă și poluanții atmosferici, cum ar fi fumul de țigară, pot irita gâtul. În astfel de situații, tusea seacă apare din cauza inflamației de la nivelul faringelui, dar și de la diverse probleme pulmonare.

În multe cazuri, tusea se manifestă mai ales noaptea, cauzând numeroase probleme cu somnul. Astfel se creează un cerc vicios în care persoana respectivă nu se odihnește destul și este mult mai expusă riscurilor de a se îmbolnăvi, ca urmare a slăbirii sistemului imunitar.