Până nu de mult, cancerul era considerat drept boală incurabilă. De aici și noianul de prejudecăți legate de tratamentul împotriva cancerului. Secțiile de oncologie au devenit „bau-bau”. În vreme ce escrocii au făcut averi de pe urma naivității și disperării celor aflați în suferință, vânzându-le „leacuri miraculoase”. Și asta pentru că nu ne informăm suficient și preferăm să urmăm tot felul de tratamente transmise din gură-n gură.

Urmează pașii către vindecare în tratamentul împotriva cancerului

Despre radioterapie (raze X sau Gamma focalizate pe locul afectat) și chimioterapie (medicamente și perfuzii sau injecții cu substanțe citostatice) se știe deja. Dar medicina a evoluat și noile terapii oncologice se bucură de succes, reușind să distrugă tumorile canceroase, fără complicații, în perioade relativ scurte de timp. Iată care sunt acestea:

1.Ultrasunetele „sperie” celulele canceroase
Fără durere și fără iradieri, ultrasunetele de înaltă intesitate merg direct la țintă. Tumora, căci despre ea este vorba, se supraîncălzește și, practic, „se topește” definitiv, fără a fi afectate țesuturile din jur. Metoda e cunoscută sub numele HIFU-HCU.

2.Tumorile prostatei „îngheață” de frică

Criogenia este folosită de ceva vreme în țara noastră ca metodă de tratament anticancer. Se bucură de mare succes în extirparea tumorilor renale și de prostată. Procedura constă în înghețarea tumorii la aproape -200 de grade. La dezghețarea acesteia, celulele canceroase se sparg pur și simplu și mor.

3.„Spionii” radioactivi se infiltrează în atac
Brahiterapia este una dintre metodele în fața cărora celulele canceroase cedează. Este minim invazivă, dar cu o forță de temut. Constă în injectarea unor particule minuscule de substanță radioactivă direct în tumoră, printr-un ac.

4.Terapia moleculară țintește metastazele
Așa-numitele terapii moleculare țintite se folosesc în special pentru pacienții afectați de cancer bronhopulmonar, pancreatic, colorectal sau de sân. Acestea se evidențiază mai ales pentru capacitatea lor de a acționa asupra celulelor canceroase răspândite în diverse zone ale organismului, precum și asupra metastazelor. Este vorba despre medicamente cu rol de blocare a dezvoltării celulelor canceroase, fără a afecta organele sănătoase.

5.Înfrânte cu propriile arme

Celulelor canceroase li s-a găsit punctul sensibil. Terapia genică, deși încă în studiu, se utilizează deja și are rolul de a modifica genetic celulele, așa încât acestea să nu se mai poată reproduce. Cercetătorii încă analizează posibilitatea de a transforma ADN-ul celulelor canceroase, prin virusuri introduse în interiorul lor, așa încât acestea să poată fi distruse.

CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

6.Scutul e bun în orice luptă
Sistemul imunitar joacă un rol extrem de important în menținerea stării de sănătate. De aceea, imunologia, știința care se ocupă cu metodele de protecție a organismului, se dezvoltă neîncetat. Imunoterapia are rolul de a întări imunitatea organismului în fața bolii. De obicei, se începe după intervenția chirurgicală de extirpare a tumorii sau de micșorare a acesteia prin alte metode.

7.Știința evoluează

„Imuno-oncologia duce știința oncologică într-o zonă foarte profundă de cunoaștere a medicinei. Suntem contemporani cu o nouă etapă istorică pentru tratamentul cancerului, după cea a terapiilor țintite. Imuno-terapiile nu vizează direct celulele canceroase, ci își propun “trezirea” sistemului imun al organismului pentru a lupta împotriva cancerului. Toate celelalte clase de tratamente amintite anterior vizau direct tumora, celulele canceroase. Folosind sistemul natural de apărare al organismului, imunoterapia poate aduce o nouă perspectivă acelor pacienți cu anumite tipuri de cancer pentru care au fost epuizate alte opțiuni terapeutice.”, spune Dr Marius Geantă, Centrul pentru Inovație în Medicină, www.mariusgeanta.ro

8.Psihicul joacă un rol important

De ce apare cancerul? Cum putem scăpa de el atunci când mobilizăm în acest scop toate forțele medicale, dar și psihice și mentale? Prin ce se deosebesc persoanele care supraviețuiesc de cele care mor, în condițiile în care au același diagnostic și același prognostic? Lucrând îndeaproape cu bolnavii al căror proces de vindecare a decurs foarte bine ori care s-au însănătoșit în mod miraculos, Anne Ancelin Schützenberger a elaborat o metodă de îngrijire complementară față de abordarea medicală clasică. Metoda ei este axată pe abordarea ființei umane ca întreg, folosind în principal, pe lângă îngrijirile medicale primite, înţelegerea contextului şi a mediului familial, gestionarea stresului, relaxarea, vizualizarea și analiza mecanismelor inconștiente ce au dus la îmbolnăvire sau care sabotează procesul de vindecare.

Vindecarea de o boală gravă necesită nu numai o supraveghere medicală, ci și existența dorinței de a trăi a pacientului și revigorarea puterii sale de însănătoșire. Iar pacientul, așa cum ne demonstrează cartea de față, își poate reactiva mecanismul de autoreparare al propriului organism. Iar cartea ei, „Mă vindec – Ghid în ajutorul bolnavilor de cancer”, apărută la Editura Philobia, este o lectură indispensabilă pentru toți cei care vor să înțeleagă pe deplin cauzele propriei boli și ce pot face ca să trăiască – singuri sau alături de medic, psihoterapeut și familie. Creatoarea conceptului şi a şcolii de psihogenealogie, Anne Ancelin Schützenberger este pioniera acestui domeniu devenit astăzi unul de referință.

Sursa foto: 123rf.com