Stațiunea Covasna este o adevărată oază de aer curat, ozonat și răcoritor, un loc plăcut pentru relaxare, dar și pentru tratament.

Este cunoscută drept stațiunea mofetelor și a celor 1000 de izvoare de ape minerale. Iar la Covasna se află cea mai mare mofetă din țară care emană o cantitate record de gaz sulfuros.

Mofetele din stațiunea Covasna și indicațiile terapeutice

Pădurile din jurul stațiunii, peisajele naturale deosebite, apele minerale și mai ales mofetele sunt marile beneficii pe care le oferă turiștilor stațiunea Covasna. Chiar dacă în trecut era frecventată de persoanele în vârstă care veneau la tratament, cadrul natural liniștit și facilitățile moderne au început să atragă și turiștii tineri dornici de relaxare și plimbări în aer liber.

Situată în centrul țării, la numai o oră de Brașov, stațiunea Covasna este o destinație accesibilă din orice colț al țării. La mofetele din Covasna se pot ameliora și vindeca numeroase afecțiuni ale inimii și circulației, ale tubului digestiv, afecțiuni metabolice, ale sistemului neuropsihic, reumatice sau ginecologice. Schemele de tratament urmează îndeaproape indicațiile și ”metoda Covasna” creată de dr. Benedek Geza, director al Spitalului de Cardiologie din localitate.

Gazul din mofete este folosit pentru o baie uscată. Dioxidul de carbon cu emanații de sulf pătrunde în corp prin piele, ameliorând circulația periferică, normalizând tensiunea arterială și reducând efortul depus de inimă. El este recomandat în special persoanelor care suferă de boli cardiovasculare și reumatism.

Cea mai mare mofetă naturală din Europa

Mofeta de la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din stațiune

Stațiunea Covasna se laudă cu cea mai mare mofetă de gaz sulfuros din România și din Europa, aflată într-o peșteră adâncă din Muntele Puturosu. Datorită faptului că masivul Puturosu este cea mai tânără formațiune vulcanică din munții Harghita, el încă emană o cantitate apreciabilă de gaze cu cea mai mare concentrație de sulf din Europa.

Conform specialistilor, mofeta din peștera Sulfuroasa eliberează zilnic în atmosferă peste 3000 de metri cubi de gaz sulfuros. Pe lângă emanațiile tipice cu dioxid de carbon și sulf, se găsesc și emanații de hidrogen sulfurat și dioxid de sulf. Cine vizitează zona simte imediat mirosul de sulf, mai pregnant pe timp ploios.

Pe pereții peșterii sunt depuneri de sulf de la emanații, iar în apă și în gaze a fost detectat și alaunul sau piatra acră, cum este cunoscut în popor.

Caracteristici speciale ale mofetei Pucioasa

Cavitatea Pesterii Pucioasa sau Sulfuroasa a fost galeria unei mine de sulf abandonate. În 1982 au fost întăriți pereții cu pietre, iar din 1970 a fost restricționat accesul în partea din spate pentru siguranță, dar în partea din față pot intra câteva zeci de persoane zilnic pentru tratament.

Grota se poate vizita pornind de la Balvanyos Resort și urmărind marcajul Punct Roșu sau Punct Albastru. Accesul la mofetă este gratuit și mulți localnici și turiști regulați o folosesc în scopuri medicinale.

În prezent, utilizarea peșterii nu este supravegheată sau controlată. De aceea este important să verifici nivelul gazului cu foc deschis (brichetă sau chibrit). Unde se stinge flacăra, nu mai este oxigen și trebuie să știi că gazul mofetic se adună sub straturile de oxigen.

Aplecarea sub nivelul gazului este interzisă! Gazul inhalat este dăunător sănătății și poate cauza moartea! Utilizarea mofetei trebuie să se facă în condiții sigure. Pentru mai multe detalii despre mofete și beneficiile lor poți consulta site-ul https://visitcovasna.com