Urina conține în mare parte apă. În plus, există ingrediente cum sunt ureea, clorul, sodiu, potasiu, creatinină și alte variate substanțe organice și anorganice. Acestea îi dau culoarea și mirosul. În funcție de ele, îți poți da seama de ce boli ai putea să suferi. Află ce spune culoarea urinei despre sănătatea ta!

Care este culoarea normală a scaunului și când e cazul să te îngrijorezi

O culoare galben pai spre transparent este un semn de sănătate și de bună hidratare. Pigmentul care îi dă culoarea caracteristică este dată de o substanță secretată de rinichii care funcționează bine. Dacă urina are culori neobișnuite, acest lucru indică, de obicei, o problemă de sănătate (cu excepția momentelor în care ai mâncat sau ai băut ceva care poate schimba culoarea urinei).

În plus, dacă ai și senzația de usturime sau arsură la urinare și dureri în abdomenul inferior ai putea suferi de o infecție urinară. Mergi la medic pentru un diagnostic și tratament potrivit.

Ce spune culoarea urinei despre sănătatea ta. Roșu

Urina cu o nuanță roșiatică sau roz poate fi dată de ceea ce ai mâncat cu câteva ore înainte (morcovi, afine, sfeclă roșie, rubarbă sau anumiți coloranți alimentari). Uneori, este vorba de anumite medicamente care tratează tuberculoza.

Dacă această culare a urinei persistă, nu este însă un semn bun. Poate fi vorba de o tumoare a vezicii urinare sau a rinichilor.

Sângele în urină poate să însemne că ai pietre la rinichi, infecție la rinichi sau intoxicare cu mercur. La bărbați, poate semnala o problemă la prostată. Mergi la doctor pentru a vedea despre ce e vorba.

Ce spune culoarea urinei despre sănătatea ta. Portocaliu

Dacă urina are o nunață foarte ușoară de portocaliu, poate însemna deshidratare ușoară. Poate fi cauzată și de excesul de alimente cu beta caroten sau suplimente alimentare cu vitamina B.

Dacă are o culoare portocalie fosforescentă, poate semnala că ai o problemă la ficat sau bilă. Nivelul crescut de bilă poate colora urina în portocaliu.

Urina portocalie ar putea fi un simptom al icterului. Dacă ai și scaune deschise la culoare, pielea și albul ochilor sunt gălbui, mergi de urgență la medic.

Ce spune culoarea urinei despre sănătatea ta. Maro

Dacă ai observat că urina are o culoare asemănătoare cu o băutură de tip cola, poate fi din cauza dietei, medicației, dar poate și semnala anumite probleme de sănătate.

Poate ai mâncat fasole roșie, rubarbă sau ai consumat un produs cu aloe vera.

Dincolo de acestea, anumite afecțiuni ale ficatului și rinichilor pot face urina să aibă culoare maro (cancer, ciroză, hepatită acută sau infecție urinară).

Ce spune culoarea urinei despre sănătatea ta. Galben închis

Cel mai adesea, urina de culoare galben închis semnifică faptul nu bei suficientă apă.

Poate să însemne deshidratare severă, dar poate fi și provocată de anumite vitamine sau suplimente alimentare (în special, cele din gama B complex).

Ce spune culoarea urinei despre sănătatea ta. Verde

Asparagusul poate colora urina în verde, dar și anumiți coloranți artificiali folosiți în industria alimentară sau farmaceutică.

În unele cazuri, diareea poate da și o nuanță verde urinei.

În cazuri rare, indică o formă specifică de infecție urinară cu bacteria proteus.

Ce spune culoarea urinei despre sănătatea ta. Albastru

Urina colorată în albastru apare foarte rar. Poate fi cauzată o boală genetică rară: hipercalcemie (exces de calciu în sânge).

Citeștemai multe despre urina colorată în dicționarul medical!

Poate te interesează și:

Sursa foto: 123rf.com