Oricine suferă de dureri articulare din când în când. Însă ne-am obişnuit să asociem denumirea de reumatism cu orice durere a articulaţiilor, chiar dacă aceasta poate fi cauzată de alte afecţiuni acute sau cronice, precum osteoartrita, artroza sau chiar guta. În timp ce osteoartrita este responsabilă doar pentru inflamaţia articulaţiilor, afectând persoane de orice vârstă, artroza alterează cartilagiile, denotând un soi de îmbătrânire prematură.

„Portretul-robot” al celor care suferă de artroză

Dat fiind că această afecţiune este destul de des întâlnită, specialiştii au întocmit un “portret robot” al celor ce suferă din cauza ei. Drept urmare, s-a ajuns la concluzia că artroza afectează, în general, femeile ce au trecut pragul vârstei de 40 de ani, eventual cu exces ponderal de mai mulţi ani. De asemenea, munca fizică solicitantă, în condiţii grele sau sportul de performanţă îşi amprenta solid asupra oaselor.

Un factor important în determinarea bolii îl constituie şi antecedentele familiale. În unele cazuri, simptomele artrozei sunt uşoare şi boala poate fi descoperită întâmplător, cu ocazia unui examen radiologic. Alteori însă, simptomele sunt atât de severe, încât bolnavul nu mai poate efectua nici cele mai simple activităţi cotidiene. Este cazul să faci o vizită urgentă la medic dacă simţi cel puţin una dintre senzaţiile de mai jos:

-durere, uneori foarte ascuţită, ce apare la încercarea de folosire a articulaţiei. Durerea poate dispărea în repaus, uneori iradiind în alte regiuni ale corpului.

-rigiditatea apare de obicei dimineaţa sau după repaus prelungit, dispărând după 1-2 minute de mişcare. Poate determina chiar pierderea completă a libertăţii de mişcare în articulaţia afectată.

-dificultăţi în efectuarea unor mişcări, precum deschiderea capacului unui borcan, curăţarea fructelor de coajă, încheierea nasturilor.

-inflamaţia, roşeaţa, creşterea temperaturii locale, ca şi consecinţe ale suprasolicitării articulaţiei.

De ce apar simptomele artrozei

Cartilagiul articular este un ţesut elastic ce acoperă extremităţile oaselor din articulaţii. În mod normal, suprafaţa acestor cartilagii este foarte netedă, facilitând mobilitatea şi absorbind şocurile. Pe măsură ce boala avansează, suprafaţa cartilagiilor şi a osului de dedesubt devine neregulată, apar excrescenţe osoase, cunoscute drept „ciocuri” sau „noduri”. Cele mai afectate articulaţii sunt: temporo-mandibulare, ale umerilor, cotului, încheieturii pumnului, gleznelor şi genunchilor. În consecinţă, apar modificări, precum nodulii la nivelul degetelor, rigiditatea spatelui şi a gâtului, durerea cronică şi disconfortul în timpul şederii sau în mers, umflarea genunchilor.

Ce e de făcut

Veşti bune pentru reumatici: există metode simple prin care puteţi stopa evoluţia bolii şi pentru a diminua impactul simptomelor ei deosebit de neplăcute! Compresele reci sunt foarte eficiente pentru reducerea senzaţiei de durere. Puneţi apă la congelator, într-o pungă din plastic, şi după ce îngheaţă o înveliţi într-un prosop şi o aplicaţi pe regiunea dureroasă, de câteva ori pe zi, dar nu mai mult de 10 minute odată. După cedarea durerii, se vor folosi comprese calde, care relaxează muşchii din jurul articulaţiei dureroase.

Ecografia musculo-scheletală „vede” articulațiile

CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Alimentația contează?

Deşi există multe mituri legate de alimente sau ceaiuri vindecătoare, cea mai echilibrată recomandare este să consumaţi o dietă variată, bazată pe produse de origine vegetală, bogată în fibre şi săracă în grăsimi, care vă oferă toate substanţele nutritive necesare, stimuleaza starea de sănătate şi contribuie la controlul obezităţii. E bine de ştiut că suplimentele de vitamine şi minerale nu au niciun efect terapeutic în artroză, în ciuda pretenţiilor celor care le comercializează. Un regim alimentar deosebit îl impune guta, una dintre bolile reumatice. Guta este depunerea unor microcristale în articulaţii, formate din acid uric. Cu cât cantitatea de carne consumată este mai mică, cu atât şi cantitatea de acid uric este mai redusă. De aceea, în această boală este interzis consumul de carne, în special de animal tânăr. Guta afectează în special articulaţiile de la degetul mare de la picior, glezna şi genunchii.

E mai uşor să previi…

Deşi ţi se par lucruri minore, sunt destule gesturi pe care le poţi face pentru a reduce semnificativ solicitarea articulaţiilor şi a preveni apariţia bolii. Iată ce se poate face pentru a diminua simptomele artrozei:

-Nu faceţi mişcări de răsucire, mai ales bruşte. De exemplu, ţineţi cărţile pe palme în loc să le prindeţi cu degetele de margini atunci când citiţi.

-Învăţaţi să distribuiţi greutatea obiectelor pe mai multe articulaţii. Folosiţi ambele mâini la ridicarea unui vas mai greu, prin urmare.

-Puneţi la lucru articulaţiile mari. De exemplu nu împingeţi uşile cu mâinile, ci sprijiniţi-vă uşor pe ele cu umărul.

-Când staţi în picioare, retrageţi abdomenul şi împingeţi umerii spre înapoi. Când staţi pe scaun, aveţi grijă să nu lăsaţi spatele să se prăbuşească. Gândiţi mişcările înainte de a le executa.

-Întindeţi-vă din când în când şi puneţi picioarele pe un plan mai înalt decât restul corpului. Faceţi aceasta de mai multe ori zilnic, dar evitaţi inactivitatea prelungită.

-Mişcarea este esenţială pentru menţinerea forţei fizice. Cele mai indicate sporturi pentru protecţia articulaţiilor sunt înotul, ciclismul, mersul pe jos şi exerciţiile de flexibilitate.

Așa te tratezi

Există multe medicamente care se pot folosi pentru simptomele artrozei. Dar trebuie subliniat că ele nu vindecă boala şi au efecte secundare, motiv pentru care trebuie folosite cu prudenţă. Anti-inflamatoriile precum aspirina, ibuprofenul, indometacinul, diclofenacul reduc durerea şi inflamaţia, numai că, în general, pentru a se obţine efectul dorit, sunt necesare doze mari.

Alternativa indicată este folosirea unguentelor. Însă medicii recomandă medicamentele numai după epuizarea celorlalte măsuri. În cazurile în care coatele, articulaţiile, gleznele şi degetele de la picioare sunt înţepenite şi dureroase, se recurge la băi şi împachetări cu parafină. Pentru durerile coloanei vertebrale se recomandă somnul pe un pat cât mai tare. Durerile pot fi ameliorate şi prin frecţii locale cu salicilat de metil, în amestec cu camfor şi cu unguent specific.

Sursa foto: 123rf.com