Vaccinul ROR și riscul de autism

Cel mai incriminat vaccin este cel ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), de care se leagă controversatul studiu al dr. Andrew Wakefield, realizat pe câțiva copii care fuseseră deja diagnosticați cu diverse forme de tulburări de dezvoltare înainte de vaccinare. Cei care sunt contra vacinării aduc întotdeauna în discuție acest studiu – retras ulterior din revista medicala Lancet, din motive care țineau de corectitudinea informațiilor – pentru a incrimina vaccinul ROR de apariția autismului, dar niciodată nu prezintă și partea mai puțin favorabilă cauzei lor, respectiv faptul că dr. Wakefield a fost plătit pentru a ajuta la instrumentarea unui proces ce viza compania ce producea vaccinul ROR la momentul respectiv. În același timp, medicul a depus o cerere de brevetare pentru un vaccin împotriva rujeolei. Astfel, este lesne de înțeles că doctorul era în conflict de interese, căutând să câștige bani din ambele tabere.

Studii ulterioare, realizate pe eșantioane reprezentative, au infirmat categoric legătura dintre vaccinuri și apariția autismului. Cu toate acestea, astăzi, la mai bine de 7 ani de la decizia Colegiului Britanic al Medicilor de a-l exclude definitiv pe Wakefield din registrele medicale, rata vaccinării este în continuă scădere.

„Anul acesta, 85% din decesele cauzate de rujeolă au avut loc în România. Rata vaccinării a scăzut drastic în ultimii 10 ani, de la 95% până la 86%”, susține Profesorul Alexandru Rafilă, Șeful Catedrei de Microbiologie din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase, într-un interviu acordat FinancialTimes.com.

Epidemia de rujeolă a curmat viețile a 32 de copii

Refuzul vaccinării și criza vaccinurilor de la începutul anului au dus la moartea a 32 de copii infecți cu virusul rujeolei și peste 8.000 de persoane sunt la momentul actual infectate. Astfel, țara noastră se confruntă cu cea mai gravă epidemie din ultimele secole, iar asta numai din cauza incapacității autorităților de a-și coordona activitatea de achiziționare a dozelor de vaccin necesare, precum și a părinților care, inconștienți, pleacă urechea la zvonurile emise în spațiul public, fără argumente științifice, fără vreo dovadă directă că vaccinul ar fi de vină pentru apariția autismului sau a altor probleme de sănătate, printre care și alergiile alimentare.

Un astfel de caz este adus în atenția oamenilor prin intermediul rețelelor de socializare, unde actrița Ani Crețu, mama unui băiețel de 4 ani, susține ferm că vaccinurile sunt de vină pentru intoleranțele alimentare ale copilului ei.

„Autoritățile nu au niciun drept să-mi spună mie cum să-mi cresc copilul. Cred în progresul științific, în medicină, dar eu știu mai bine prin ce trecem eu și băiețelul meu – este o victimă a vaccinării”, susține Ani Crețu.

Argumentul ei, deși analizele făcute până acum nu arată vreo problemă de sănătate a copilului? Urmărirea unui documentar canadian, care „i-a deschis ochii” privind pericolele imunizării prin vaccinare a copiilor.

Înscrierea la școală, doar pe baza carnetului de vaccinare

Noua lege a vaccinării la care încă se lucrează prevede amenzi usturătoare, de până la 10.000 de lei, pentru părinții care refuză să ia parte la acțiunile de informare privind vaccinarea, dar și măsuri sociale, precum interzicerea înscrierii copilului la școală fără dovada vaccinării și campanii naționale de promovare a vaccinării.

„Ar trebui să existe o prevedere clară privind responsabilitatea părinților care refuză vaccinarea copiilor lor. Ar trebui să-și asume consecințele faptelor lor”, adaugă dr. Rafilă.

De asemenea, prim-ministrul Mihai Tudose este de părere că părinții ar trebui decăzuți din drepturi dacă refuză să-și vaccineze copiii, punându-le astfel viața în pericol. Dacă un părinte își condamnă copilul la suferință, și nu numai pe copilul lor, ci și comunitatea din care face parte, statul este obligat să intervină, este de părere prim-ministrul Tudose.

Remarcile acestuia au fost însă privite cu dispreț de cei care nu susțin vaccinarea și care cred că este dreptul fiecărui părinte să decidă dacă își vaccinează sau nu copilul.

Dr. Anca Drăgănescu, medic primar pediatru, specialist boli infecțioase la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” și președintele Asociației Pro Imunizare, este unul dintre medicii în garda cărora au murit câțiva copii din cauza rujeolei.

„Era previzibil că vom avea din ce în ce mai multe cazuri de rujeolă, din cauza scăderii ratei de vaccinare. Însă, atunci când vezi un copil că suferă sau moare din cauza rujeolei, o boală care poate fi prevenită prin vaccinare, ai vrea să îi faci pe toți cei responsabili să plătească. Părinții trebuie să conștientizeze că acțiunile lor, în fapt refuzul vaccinării, au un impact major asupra sănătății copiilor, mai ales dacă aceștia au un sistem imunitar slăbit sau suferă și de alte afecțiuni”, a declarat medicul.