Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a precizat încă o dată că trebuie să învățăm să conviețuim cu acest virus care face ravagii în întreaga lume și   că dacă se vor relaxa măsurile de izolare asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să dea buzna în baruri și restaurante.

 

„Nu se va întoarce totul exact cum a fost înainte. Sunt măsuri care vor afecta economia, pentru a fi redeschise anumite domenii, dar nu se face totul peste noapte. Sunt lucruri care se analizează, vor fi implementate gradual aceste măsuri, măsurile de distanţare, igienă şi protecţia căilor respiratorii, să protejezi pe alţii, mai ales, purtând o mască, astea vor fi, probabil, parte din viaţa noastră. Masca, încet-încet, va deveni un accesoriu necesar în unele zone, spaţii publice, spaţii închise, nu neapărat când te duci pe stradă şi eşti singur”, a afirmat Raed Arafat, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus.

Arafat a atras atenția că  „relaxarea prea devreme” şi nerespectarea de către unele persoane a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului prezintă „un risc să ne întoarcem la o situaţie mai gravă”.

„Vom începe să convieţuim cu virusul şi va mai dura o perioadă până când vom începe să revenim la statusul de normalitate care a fost înainte şi de aici, totul depinde de populaţie. (…) La momentul în care încep măsurile de relaxare responsabilitatea este mai mare de partea populaţiei. Repet, este muncă de echipă, nu poate să vină rolul numai din partea autorităţilor, este şi rolul populaţiei care trebuie să respecte nişte reguli”, a mai spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Modul în care se va prezenta al doilea val al pandemiei este crucial

El a afirmat că nu ştie dacă se va păstra recomandarea privind purtarea mănuşilor, iar referitor la perioada pentru care se vor lua astfel de măsuri el a menţionat că „totul depinde de evoluţia infecţilor şi mai ales de modul în care se va prezenta un al doilea val”.

El a spus că nu se ştie cât va fi menţinută recomandarea privind evitarea adunărilor mai mari de trei persoane, iar specialiştii sunt cei care vor lua decizii cu privire la adunările publice, în funcţie de evoluţia răspândirii virusului.

Întrebat dacă este oportun ca oamenii să meargă în restaurante, în localuri publice, în situaţia în care acestea vor fi redeschise, sau în concedii Arafat a spus: „Colegii de la INSP lucrează pe aceste aspecte şi analizează riscuri, acum orice aş spune ar fi o pură speculaţie. Să aşteptăm încă un pic până avem rezultatele analizelor şi să vedem care sunt recomandările”.