Ceea ce este grav e faptul că a început sezonul alergiilor, iar dintre toți pacienții care suferă de rinită alergică mai mult de jumătate prezintă și astm alergic.
În România cea mai frecventă alergie e determinată de graminee. Vorbim despre polenul produs de grâu, orz, ovăz şi secară. Şi cerealele sălbatice fac parte din aceeaşi familie a gramineelor. Sunt peste tot. Le numim buruieni.
“Pacienții sunt alergici, la – noi numim iarbă de gazon, adică toate plantele cu spic fie necultivate fie cultivate – pe acestea le numim cereale. Acestea determină alergii când oamenii văd teiul înflorit ori plopul că zboară. Acestea se pot testa și se pot dovedi iar pacienții nu trbuie să taie plopul și nici teiul ci mai curând iarba, să nu ajungă la nivel de polen pentru că expunerea la acestă iarbă îi va determina să aibă simptome și de nas și de ochi și de tuse”, a explicat Monica Schifirnet, medic primar alergolog pentru Știrile Pro TV.
Medicii avertizează că mai bine de jumătate dintre pacienții cu simptome de rinită alergică au și astm alergic. Și nu știu de boală.
“Nu știu că au astm și nu se tratează, iar în timp inflamatia poate progresa și apar crizele”, a declarat și Brândușa Petrutescu, medic primar alergolog pentru sursa menționată.
„Trebuie să avem mereu în vedere acest lucru să-I investigăm și să-I monitorizăm și să tratăm și astmul pentru că dacă tratăm doar rinita progresează la nivelul bronșiilor. (…).Așa puteți primi tratament complet atât pentru rinită cât și pentru un eventual astm. Un alergic la polen trebuie să aibă în casă purificator de aer. Iar afară să nu plece fără mască. Astmul înseamnă inflamatia permanentă la nivelul bronhiilor și al alveolelor pulmonare, locul prin care respirăm. Această inflamație face un astmatic mai sensibil la infecțiile virale. Infecția produce inflamație, care se suprapune peste inflamația astmatică permanentă”, a mai adăugat medicul alergolog.
Citește și: