Preparatul numit oximel este recomandat pentru a preveni gripa și răceala, dar și pentru a le trata. Este bun pentru a calma tusea și durerile în gât. Îl poți prepara și tu acasă. Tu alegi ce ierburi folosești, în funcție de preferințele și problemele familiei tale, dar ar fi bine să incluzi una sau mai multe dintre următoarele plante: salvie, cimbru, rozmarin, oregano, mentă, echinacea, ghimbir, iarbă-mare, chimen dulce, usturoi, lumânărică, isop, scoarță de cireș sălbatic, fructe de soc, cătină.
Rețete variate de oximel
Una dintre variantele faimoase de oximel este numită ”cidru de foc”. Rețeta lui conține următoarele ingrediente: ghimbir, usturoi și hrean și pune gripa pe fugă. Totuși, poate provoca arsuri stomacale celor care sunt sensibili. Altă rețetă de oximel pentru imunitate include soc, ghimbir și echinaceea. Pentru tuse și alte simptome respiratorii se prepară un sirop care conține scoarță de cireș sălbatic, rădăcină de iarbă-mare, măceșe, ghimbir, coaja de ulm alunecos și mentă.
Cum prepari oximelul
Rețeta obișnuită include o parte ierburi uscate sau fructe (din cele de mai sus, una sau mai multe în proporții egale), două părți miere și două părți oțet natural din mere sau vin. Amestecul se lasă într-un loc uscat și rece pentru o lună. Apoi, se strecoară. Poți folosi mai multă miere dacă vrei să fie mai dulce. Se ia câte o linguriță, de trei ori pe zi, ca sirop pentru tuse. Mai poți incorpora oximel în diverse preparate alimentare. De exemplu, poate fi folosit să fie amestecat în iaurt sau pus ca sirop peste clătite (în acest caz merge mai bine varianta cu mai multă miere sau chiar fără oțet). Mai poate fi folosit ca dressing pentru salate.
Sursa foto: 123rf.com