În scopul determinării cauzelor genetice ale lipsei de mișcare, oamenii de știință de la Universitatea Vrije din Amsterdam, Olanda, au recrutat 115 gemeni identici, 11 gemeni non-identici, 35 de rude ale gemenilor și 6 persoane fără legătură cu gemenii. Toți au fost rugați să meargă pe bicicletă timp de 20 de minute și să alerge tot atât timp, la un ritm normal. Cercetătorii au monitorizat în acest timp respirația participanților, după care le-au solicitat celor din urmă să efectueze un al doilea set de exerciții, de data aceasta la un ritm mai accelerat.
Subiecții au fost întrebați cum s-au simțit în timpul exercițiilor, cât de solicitant li s-a părut efortul, dacă erau energici, plini de viață sau moleșiți, precum și dacă obișnuiesc să facă mișcare și la ce intensitate. Savanții au notat răspunsurile și, pe baza lor, au determinat starea emoțională a participanților în timpul exercițiilor fizice.
Apoi, cercetătorii au verificat dacă nu cumva gemenii identici oferiseră aceleași răspunsuri și, prin urmare, concluzii similare, având în vedere faptul că au gene identice. Și au avut o surpriză! Ei au concluzionat că genetica joacă un rol important în privința agreării mișcării.
Chiar dacă rezultatele studiului nu demonstrează clar o relație de tip cauză-efect, morala este că mișcarea este importantă, indiferent că o facem de plăcere, din obligație sau pur și simplu pentru că așa ne dictează genele. Pe lângă faptul că ne ajută ne menținem greutatea, mișcare ne îmbunătățește starea de spirit, reduce stresul și anxietatea, întărește oasele și reduce semnificativ riscul anumitor boli.
„Văd adesea mulți oameni care se chinuie să facă mișcare, unii aleg joggingul, deși nu le place deloc. Iar asta nu duce decât la eșec. Trebuie să facem mereu ceea ce ne place. De exemplu, inclusiv exercițiile care nu sunt atât de intense, precum plimbatul câinelui sau dansul, sunt considerate o formă de mișcare”, spune Shavise Glascoe, fizioterapeut la Johns Hopkins Weight Management Center.
Dacă nu-ți place să faci sport, un partener ar putea să te motiveze. Un studiu precedent a arătat că persoanele care fac mișcare alături de un prieten, membru al familiei sau partener de viață se bucură mai mult de momentul respectiv, mai ales dacă are loc în natură.