Recuperarea medicală este o specialitate care tratează toate tipurile de afecțiuni ale pacienților. În funcție de gravitatea afecțiunii și perioada de recuperare recomandată, dar și ținând cont de o serie de alți factori, tratamentul de recuperare include, printre altele, proceduri de magnetoterapie, termoterapie cu laser și ionizări. Află ce metodă de recuperare medicală ți se potrivește.

Metode de recuperare medicală: Termoterapia cu laser

Termoterapia cu laser este o tehnică care folosește energia luminii unui laser pentru a reduce durerea și inflamația, pentru a accelera vindecarea țesuturilor deteriorate, a relaxa mușchii și a stimula regenerarea nervilor.

Cum funcționează terapia cu laser?

Din punct de vedere  biologic, efectele interacțiunii dintre terapia cu laser și țesuturile care alcătuiesc corpul uman pot fi împărțite în:

Efecte fotochimice – constau în activarea unor reacții chimice și enzimatice. Mai mult, acest tip de terapie acționează la nivelul schimbului de ioni între partea internă și externă a membranei celulare, incluzând efecte antiinflamatorii, anti-edem, biostimulante și analgezice.

Efecte fotomecanice – sunt produse de creșterea termică rapidă pe care o suferă țesutul care primește radiația. La nivel terapeutic, aceste efecte sunt responsabile pentru accelerarea mișcării limfei, reducerea edemului inflamator și reactivarea circulației sângelui în capilarele mici.

Efecte fototermice – constau în încălzirea țesutului care primește aplicarea terapiei cu laser. Această încălzire poate activa o serie complexă  de reacții biochimice.

Citește și: Durerea de genunchi dispare cu ajutorul terapiilor moderne

Când este indicată terapia cu laser?

Cele mai frecvente indicații sunt reprezentate de tendinită și tendinopatii de  inserție, fasciită, cu referire specială la fasciita plantară, inflamația nervului sciatic, metatarsalgia, sindromul tunelului carpian și tarsian, condropatia rotuliană. Termoterapia cu laser este indicată și în tratamentul  bursitei , capsulitei și contracturilor musculare. De asemenea, terapia cu laser poate determina efectele terapeutice în artroză, în tratamentul  edemului . Foarte eficientă dacă este utilizată integrat cu alte terapii fizice, cum ar fi Terapia Tecar sau cu terapii manuale, cum ar fi osteopatia,”, completează dr. Otilia Oprișan.

Citește și: Masajul terapeutic este cel mai bun analgezic

Metode de recuperare medicală: ionizarea

Ionizarea are și ea multe efecte benefice pentru organismul nostru.

dr. balneolog Otilia Oprisan, Afrodita Resort&SpaAerul ionizat ajută la îmbunătățirea calității somnului, a poftei de mâncare și accelerează fazele de recuperare fizică. De asemenea, reîncărcarea cu ioni negativi poate fi utilă pentru ameliorarea simptomelor depresiei, cum ar fi oboseala sau durerile de cap.”, adaugă medicul balneolog.

Sursa foto: 123rf.com