Află 6 metode de a combate oboseala în menopauză. Alături de bufeuri şi transpiraţii nocturne, la menopauza femeile se confruntă şi cu oboseala care, odată ce devine severă şi constantă şi se suprapune peste astenia de primăvară începe să afecteze echilibrul zilnic.

Specialiştii platformei de informare ”Alături de Tine la Menopauză” au 4 recomandări pentru a combate astenia de primăvară și oboseala în menopauză.

  1. Cum combați oboseala în menopauză: prin exerciții fizice

Exercițiile fizice pare că sunt ultimul lucru la care te gândești atunci când pare că te-a doborât oboseala în menopauză. Totuși, un program strict care include exerciţii fizice chiar şi în perioadele de epuizare, are rezultate excelente pentru înlăturarea oboselii. Un studiu realizat în 2015 pe femei aflate în postmenopauza, a scos la iveală că exerciţiile fizice moderat spre intense ajuta la creşterea nivelului de energie din organism.

„Un alt studiu arată că activitatea fizică poate îmbunătăţi calitatea vieţii la menopauza, prin ameliorarea bufeurilor, ajuta la păstrarea greutăţii în valori normale, oferă o bună dispoziţie, reduce durerea cronică şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii”, afirma dr. Virgil Popescu. Alege aşadar, activităţi usorare, care sunt plăcute şi pe care să le poţi realiza cu drag. De exemplu, alege să te plimbi sau să înoți. Cel mai important este să faci o activitate fizică în mod constant, câte o jumătate de oră cel puțin de 5 ori pe săptămână. Rezultatele vor apărea rapid.

  1. Cum combați oboseala în menopauză: printr-o rutină zilnică a orelor de somn

Stabilirea unei rutine de somn te va face să te odihnești mai bine. Încearcă să mergi la culcare şi să te trezești la aceeaşi oră în fiecare zi, chiar şi la sfârşit de săptămână. Organismul are nevoie să se poată obişnui cu un anumit program. În plus, stimulentele precum cofeina sau alcoolul ar trebui să lipsească cu desăvârşire din dieta femeilor aflate la menopauza.

„O noapte liniştită, înseamnă o nouă zi plină de energie. Pentru a reuși să dormi bine, evită să folosești telefonul mobil, televizorul sau tableta cu o oră înainte de a merge la culcare. Optează, în schimb, pentru o baie relaxantă, care te va induce starea de linişte necesară, pentru a putea adormi. Dacă apar stări de iritabilitate, provocate de lipsa somnului şi de schimbările specifice menopauzei, te-ai putea simți mai bine dacă ai lua suplimente alimentare care conțin lăptișor de matcă, magneziu, vitamina B6 și vitamina C”, afirmă dr. Virgil Popescu.

  1. Cum combați oboseala în menopauză: asigură-ți un mediu confortabil pentru a dormi

    Asigură-te că temperatura din cameră este uşor scăzută. Ultimul lucru de care ai nevoie în camera unde dormi este o temperatură mare, care să accentueze bufeurile şi stările de irascibilitate. Păstrează o temperatură uşor scăzută în dormitor, de aproximativ 18-19 grade.

  2. Cum combați oboseala în menopauză: alege cu grijă oră pentru cină

O cină târzie va crea imediat senzaţia de saţietate, dar te va împiedica să dormi bine. În plus, mesele grele pot duce la apariţia refluxului gastro-esofagian. Optează pentru o cină ușoară, luată cu câteva ore înainte de a te culca.

Citește și: Premenopauza. Simptome și tratament naturist

Sursa foto: 123rf.com