Lipsa unei oferte de calitate din partea creșelor și grădinițelor și lipsa unor rude care să le ajute în creșterea copiilor constituie primul motiv pentru care femeile evită să își deschidă propriile afaceri, se arată într-un raport recent al Institutului European pentru Egalitatea de Gen. În ultimii nouă ani, numărul creșelor acreditate de Uniunea Europeană a scăzut cu aproape 70%, același lucru întâmplându-se și cu numărul personalului specializat în supravegherea sau educarea copiilor. Aceste statistici se reflectă cu fidelitate în procentul mare al șomajului în rândul femeilor și în lipsa lor de implicare în mediul de afaceri. Așa se explică și înființarea acestui centru de îngrijire gratuit, unde copiii sunt educați și supravegheați, în timp ce mămicile se află la serviciu.

O carieră împlinită și o familie fericită, misiune posibilă

Pe de altă parte, numărul femeilor care urmează cursuri de specializare sau care s-au înscris la forme de învățământ universitar a crescut cu 15% în ultimii ani, ne informează același raport. Din ce în ce mai multe femei doresc să se perfecționeze în anumite domenii și să aibă o carieră, aceasta fiind o realitate căreia Fundația Estuar îi răspunde prin programele sale. Încurajându-le să pornească, de la afaceri mici de familie, până la proiecte complexe și ambițioase, proiectul Respect și șanse egale pentru femei instruiește gratuit peste 500 de femei cu potențial de a deveni antreprenoare de succes. Prin cursuri de specializare sau prin finanțări avantajoase, participantele la proiect sunt încurajate să își pună în aplicare ideile, transformându-le în  afaceri profitabile, aducătoare de plus-valoare pentru piața din România. Mai mult,  cele mai bune zece planuri de afaceri ale viitoarelor antreprenoare vor fi sprijinite atât pentru pregătirea, cât și pentru implementarea lor.

Alegerea unui centru educațional, cea mai dificilă

Pornind de la premisa că o carieră împlinită nu trebuie să excludă o familie fericită, centrul educațional din București, înființat de Fundația Estuar, găzduiește în prezent 18 copii și este în permanentă extindere. Pentru cele mai multe dintre mamele care își lasă copiii aici, centrul a fost o soluție de ultim moment, după ce epuizaseră toate celelalte variante: „Când alegi o carte pentru copilul tău, de cele mai multe ori o răsfoiești puțin și decizi să o cumperi sau nu după doar câteva rânduri. Nu la fel de simple sunt lucrurile când alegi locul în care copilul tău va petrece timpul cât ești tu la muncă, unde va mânca, se va odihni și va învăța. Alegerea centrului educational a fost una care ne-a adus bucurie din prima clipă, atât mie, cât și copilului. Profesioniștii de acolo, oamenii dedicați care au grijă de cei mici, cu toții transformă centrul pilot într-un loc în care mergem cu încredere și cu plăcere.”, povestește Anca Oniță, una dintre primele mame care au ales să-și lase copilul în grija centrului Fundației. Transportul de acasă la centru și înapoi nu mai este nici el o problemă, acesta fiind asigurat de Fundația Estuar și de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Adriana Miclăiș, participantă la unul dintre cursurile de formare organizate în cadrul proiectului Respect și șanse egale pentru femei, povestește cât de mult i-a schimbat în bine viața acest centru educațional: „Am câștigat timp prețios în care să pot dezvolta și alte preocupări, în afară de cele care vin odată cu rolul de mamă. Este minunat să îmi pot îndeplini visele și, în același timp, să fiu o mamă bună, cu un copil fericit”. Proiectul “Respect şi şanse egale pentru femei” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 “Investeşte în oameni!”, Axa Prioritară nr 6: Promovarea incluziunii sociale. Proiectul este implementat de Fundaţia Estuar în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Fundaţia “Preţuieşte Viaţa”, SC IMA GROUP SRL şi Opportunity Associates România. Mai multe detalii pe www.fiiindependenta.ro și pagina de Facebook

Sursa foto: Centrul Pilot Estuar